Data actualizării:
Data publicării:

Weber a sesizat CCR pe legea alegerilor prezidențiale. Ce se întâmplă dacă CCR dă dreptate Avocatului Poporului

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Renate Weber a anunţat că legea electorală ar putea fi modificată în viitor, dacă CCR va da dreptate Avocatului Poporului, privind sesizările depuse. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Alegerile de anul acesta nu mai pot fi influenţate nici de sesizarea noastră, nici de CCR. Dacă CCR va aprecia că noi avem dreptate în excepţiile pe care le-am ridicat, dacă va decide că legea alegerilor este neconstituţională, se vor modifica în viitor. Noi am primit mai multe petiţii, pe care le considerăm întemeiate. Pe de o parte vorbim de numărul de semnături solicitate şi care, în conformitate inclusiv cu recomandările Comisiei de la Veneţia, nu trebuie să depăşească 1 la sută din lista electorală, iar pe de altă parte justificarea unor liste cu semnături este dată de faptul că se asigură reprezentativitatea candidaţilor. Dacă o persoană poate semna pentru toţi candidaţii, scopul nu mai este atins. Cele două lucruri luate împreună, considerăm noi, nu sunt în conformitate cu prevederile constituţionale", a spus Weber. 

Prevederi legate de grupurile parlamentare, neconstituţionale

"Am sesizat şi prevederi din legile electorale care vorbesc de grupurile parlamentare, pentru că în Constituţie se spune despre partidele reprezentate în Parlament. La noi, legea electorală leagă existenţa grupurilor parlamentare de consecinţe în cazul alegerilor, ori şi aici considerăm că legea nu este conformă cu Constituţia", a mai declarat Renate Weber, Avocatul Poporului, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel