Data publicării:
Avocata lui Radu Mazăre, la Daniel Florea în birou. ”M-am mirat că se știa”
Daniel Florea, primarul Sectorului 5, a vorbit, într-un interviu pentru DCNews , despre un episod cu avocata lui Radu Mazăre.
"Astăzi, urma să vină la primărie să depună cererea pentru oficierea căsătoriei avocata domnului Radu Mazăre. Erau foarte multe televiziuni, foarte multă lumea strânsă acolo. A venit, i-am explicat că cererea nu poate fi depusă decât de una dintre părţi, de cel care urmează să devină soţ sau de soție. A rămas ca, după ce viitoarea doamna Mazăre va veni în ţară, să vină, să depună documentaţia personal şi abia apoi voi lua o decizie cu privire la trimiterea unui ofițer de stare civilă la Rahova şi oficierea căsătoriei în perioada 8-10 iulie. A fost de acord (...) Pe 28 vine să depună cererea", a spus primarul Daniel Florea.
"M-am mirat că se ştia"
"Era aşa o oarecare vâlva că de ce vine avocata pentru că nu are voie. Dumneai mi-a cerut o audiență, eu i-am spus să vină, i-am indicat ora. M-am mirat că se ştia pentru că nu am discutat decât eu şi doamna avocat. I-am explicat despre ce este vorba şi vom urma procedurile legale fără niciun fel de oprelişte", a mai sus Daniel Florea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News