Aviz pozitiv arestare preventivă Elena Udrea - decizia din Comisia Juridică
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a întrunit, duminică, pentru a discuta cele trei solicitări ale DNA referitoare la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Elena Udrea. Două solicitări au fost formulate de procurori în Dosarul Microsoft, iar cea de-a treia în Dosarul "Gala Bute". Membrii Comisiei Juridice au dat aviz favorabil pentru toate cele trei solicitări formulate de DNA.
La şedinţă a participat şi Elena Udrea, însoţită de trei avocaţi.
Membrii Comisiei Juridice au dat aviz favorabil pentru toate solicitările DNA cu privire la Elena Udrea, respectiv arestarea preventivă şi extinderea urmării penale în Dosarele Microsoft şi "Gala Bute". Avizele sunt însă consultative, votul final urmând a fi dat luni, în plenul Camerei Deputaţilor.
La ieşirea din şedinţa Comisiei Juridice, Elena Udrea a declarat că solicitarea DNA de arestare preventivă pe numele său i se pare "excesivă şi excepţională", însă a precizat că le-a cerut colegilor săi deputaţi să încuviinţeze începerea urmăririi penale.
Vezi și: Elena Udrea dezvăluie ce scop au acțiunile DNA împotriva ei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
arestare preventiva
aviz pozitiv
camera deputatilor
comisia juridica
dna
dosarul microsoft
elena udrea
urmarire penala
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Previziuni astrale pentru a doua jumătate din 2024. Ce rezervă astrele pentru nativii Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară