Data publicării:

Avion prăbuşit în Elveţia. Patru persoane au murit

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Patru persoane au murit vineri după ce aeronava în care se aflau s-a prăbuşit pe vârful unui munte acoperit de zăpadă în Alpii Elveţieni.

Patru persoane aflate la bordul unui avion de mici dimensiuni au murit vineri după ce aeronava s-a prăbuşit pe vârful unui munte acoperit de zăpadă în Alpii Elveţieni în timpul unui zbor de agrement, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AFP. 

Avionul de tip Robin, cu patru locuri, s-a prăbuşit vineri după-amiază la o altitudine de circa 3.300 de metri, la aproximativ 150 de metri deasupra trecătorii Duran, conform unui comunicat al poliţiei din cantonul Valais, în sudul ţării. Avionul decolase de pe aeroportul din Sion pentru un zbor de agrement, conform poliţiei, care a precizat că echipele de salvare au intervenit după declanşarea balizei aparatului de zbor, dar "nu au mai putut decât să constate decesul pilotului şi al celor trei pasageri", citează Agerpres. 

"Victimele nu au fost oficial identificate pentru moment", a adăugat poliţia, explicând că "circumstanţele accidentului rămân încă a fi stabilite" şi că este în desfăşurare o anchetă. Accidentul survine după o iarnă în care numeroase persoane şi-au pierdut viaţa în Alpii Elveţieni din cauza unei serii de avalanşe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel