Avion GermanWings prăbușit în Alpi: Peste 30 de zboruri, anulate. O cutie neagră, deteriorată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Foto: The Guardian
Foto: The Guardian
Echipele de salvare au reluat miercuri dimineață căutările rămășițelor avionului Airbus 320, prăbușit marți în Alpii francezi, în timp ce premierul Franței, Manuel Valls, anunță că una dintre cutiile negre recuperate este deteriorată, conform Sky News.

Șeful guvernului francez a precizat că, în ciuda stării deteriorate în care a fost găsită, cutia neagră ar putea fi o sursă de informații, de aceea va fi trimisă la Paris pentru analize.

Potrivit ziarului Bild, Germanwings a fost forțată să anuleze cel puțin 30 de zboruri de pe întreg continentul european. 

Compania Germanwings a admis că fost obligată să anuleze doar șapte zboruri din Dusseldorf din cauza unor membri ai echipajelor care s-au declarat inapți de zbor după vestea accidentului aviatic din Franța.

Avion Airbus A320 prăbușit în Franța, cu 150 de persoane la bord - FOTO+VIDEO

"Nu trebuie să uităm că mulți membri ai echipajelor Germanwings cunoșteau membri ai echipajului aflat la bordul avionului prăbușit", a arătay CEO-ul Lufthansa, Carsten Spohr.

"Acum este mult mai important să se asigure asistență psihologică, dacă este necesar. Și vom reveni apoi la o operațiune de zbor completă, cât mai curând posibil. Dar pentru mine, acest lucru este destul de secundar acum", a precizat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel