"În acest moment știm că un avion Boeing, după decolare, la un interval de timp a dispărut de pe radare. Există mai multe cauze. Una dintre ele e o cedare de motor, din datele pe care le avem până acum, nefiind avionul foarte greu, nu ar fi fost o problemă pentru pilot să-l mențină conform procedurilor companiei Boeing. Sau o altă cauză care să fi dus la prăbușire...
Dacă până în momentul acesta nu s-au indentificat și autoritățile au lansat operațiunea de căutare și salvare, este evident că piloții echipajului nu au mai apucat să comunice și să dea prea multe informații. Deci din o primă concluzie, înseamnă că au avut un incident major, o problemă majoră în cabină care trebuie rezolvată cu celeritate deși procedura spune că trebuie să anunți, unul dintre cei doi piloți anunță organele de control cu privire la probleme... este acel mesaj de ajutor!
Problema cea mai delicată este că în astfel de situații, când de întâmplă avarii majore, timpul de reacție este foarte scurt și echipajul se concentrează mai mult asupra rezolvării problemei, decât asupra comunicării. Asta e o chestie văzută din experiență", a declarat Cezar Osiceanu, în direct la Digi24.
Ce înseamnă o pierdere a altitudinii de 3.000 de metri, într-un singur minut
"Ca să ne putem închipui, e ca și cum ne-am dat într-un montagne russe, adică este o cădere extrem de accentuată, nu poate fi cauzată de o manevră intenționată a echipajului, pentru că în astfel de situații, fiind timpul scurt după decolare, fiind motoarele într-un regim de urcare, avionul nefiind foarte greu, având doar 50 de pasageri față de capacitatea lui normală, atunci se presupune efectiv că a fost acel incident deosebit de grav care să facă acest lucru.
Încă o dată, intervalul dintre începerea coborârii și pierderea legăturii radio, care încă nu a fost confirmată, indică că echipajul nu a putut să mai ia legătura cu Turnul de Control. Într-o situație de acest gen se declanșează operațiunea de căutare și salvare, la care oamenii sunt supuși unor etape de căutare și salvare. Dacă avionul a picat 3.000 de metri, trebuia să fie ceva extrem de important, s-a întâmplat ceva extrem de grav la bord, încât avionul să pice atât de abrupt", a completat el.
Citește știrea inițială: Avion de pasageri DISPĂRUT de pe radar. A căzut în gol. Presa locală scrie că ”a căzut în mare și a explodat”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european