Data actualizării:
Data publicării:

Elicopter, aterizare de urgenţă în Bucureşti. Chirieac subliniază o problemă: Chestiune profund greşită. Acest lucru trebuie să înceteze

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Crișan Andreescu
Foto: Crișan Andreescu

Analistul politic Bogdan Chirieac a punctat o chestiune importantă legată de incidentul petrecut joi la Bucureşti, unde un elicopter militar a aterizat forţat într-o intersecţie de obicei intens circulată. 

"Cred că este profund greşit ca aviaţia - şi cea militară şi cea civilă - să zboare la mică altitudine deasupra zonelor locuite. Eu înţeleg că e Sfântul Ilie, e Ziua Forţelor Aeriene, se fac repetiţii. Haideţi să le facem în altă parte, nu ştiu, deasupra lacului Snagov sau la Băneasa - deşi şi acolo e o zonă intens construită acum, e la fel de intens construită precum zona Charles de Gaulle sau Piaţa Unirii. 

Chestiunea cu zburatul la mică înălţime deasupra zonelor locuite cred că ar trebui să înceteze. Deasupra zonelor locuite zboară elicopterele SMURD, cele sanitare, fiindcă asta e situaţia: dacă se întâmplă un accident nu poţi să duci cu ambulanţa victimele rapid la spital din cauză că, după cum bine ştiţi, Bucureştiul nu e o zonă de trafic ci e o imensă parcare în care te mai mişti cu doi metri pe minut sau pe oră. Deci acolo nu ai ce să faci, e viaţă contra viaţă şi trebuie să-ţi asumi un risc calculat. 

Ori zona asta de aviaţie militară care, iată, se ţine greu în aer, orice ar fi. Foarte bine că nu sunt victime omeneşti, dar acea aeronavă care, vezi Doamne, făcea manevre pentru Sfântul Ilie şi alte lucruri putea cădea pe un bloc de locuinţe sau de birouri. Nu era bine deloc dacă se întâmpla lucrul acesta. Accidente s-au întâmplat şi se vor întâmpla, dar decizia aceasta cu zborul la mică altitudine deasupra zonelor locuite cred că e profund greşită", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac într-o intervenţie la România TV.

Un elicopter militar a aterizat de urgență în Piața Charles de Gaulle din Capitală

Un elicopter care participa la un exercițiu militar a aterizat de urgență joi în Piața Charles de Gaulle din Capitală. Mai mulți stâlpi din zonă au fost afectați. Elicopterul a fost filmat de trecători.

„Traficul este blocat în Piata Charles de Gaulle. Motivul aici: un elicopter ce era într-un exercitiu aviatic a aterizat de urgență în Piata Charles de Gaulle”, a scris pe Facebook unul dintre aceștia, care a postat și o filmare cu elicopterul. Conform martorilor, mai mulți stâlpi ar fi fost avariați.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel