Data publicării:

Aveți de gând să schimbați designul apartamentului? Atenție la pereții portanți

Autor: Editor team | Categorie: Economie
WhatsApp

O reamenajare completă a spațiului în care locuiți este un proiect complex care poate implica numeroase aspecte cărora trebuie să le acordați atenția cuvenită. 

Un proiect de acest fel nu este la fel de simplu ca un puzzle pe care îl reconstitui, ci necesită idei și acțiuni care să facă din rezultatele obținute unele dintre cele mai eficiente și potrivite pentru preferințele sau necesitățile pe care le aveți.

Tocmai de aceea este important să acordați atenție fiecărui aspect, oricât de nesemnificativ ar părea, atunci când doriți să schimbați designul unui apartament, iar despre importanța pe care o au pereții portanți într-o construcție, respectiv într-un proiect de reamenajare veți descoperi din acest articol. 

Care este rolul pereților portanți?

Pereții portanți sunt cei care asigură soliditatea unei construcții, având funcții importante, cea mai evidentă fiind aceea de susținere. Pereții portanți sunt aceia care susțin pereții și podelele de la etaj, dar și cei care ajută la evitarea deformării locuinței. De asemenea, aceștia reprezintă baza solidă pe care stă acoperișul. Aceștia dețin rolul de stâlpi centrali ai unei construcții, răspunzând de echilibrarea greutății elementelor de deasupra. Pe umerii lor se află multe, așadar, tocmai de aceea este important ca în realizarea unor ziduri de sprijin rezistente, conforme din toate punctele de vedere, să se acorde toată atenția cuvenită. 

Cum puteți recunoaște pereții portanți?

Planul de reamenajare a unei locuințe trebuie să înceapă întotdeauna cu identificarea pereților portanți, mai ales dacă aveți în vedere eliminarea unor pereți pentru recompartimentare. Pentru identificarea cu ușurință a unui perete portant, este important să verificați grosimea acestuia, dar și structura, locul pe care îl ocupă în structura construcției, dar și prezența grinzilor sau coloanelor. 

Pereții portanți au, de regulă, o lățime de cel puțin 15 cm, iar densitatea acestora este mai mare decât în cazul pereților despărțitori. Aceștia se află, în general, în partea din față sau în mijlocul unei construcții, acționând pe post de stâlpi și susținând grinzile de ambele părți ale construcției. Totodată, pentru identificarea pereților portanți este indicat să verificați dacă sunt prezente grinzi la vedere sau dacă există coloane largi, deoarece acestea nu sunt mereu decorative, ci în cele mai multe cazuri acestea reprezintă înșiși pereții portanți ai locuinței. 

Ce costuri implică realizarea unui zid de sprijin?

Dacă ați hotărât că nu există niciun risc pentru structura locuinței și puteți face recompartimentarea în siguranță, puteți duce proiectul de reamenajare la capăt cu succes. În cazul în care doriți să realizați un zid de sprijin în locuința pe care o reamenajați, ar fi bine să aveți în vedere costurile implicate de proiectele de acest fel. Prețul mediu orientativ al unui astfel de proiect este de 14595 de lei, cel mai mic preț mediu pe care îl puteți obține fiind de 11550 de lei, iar cel mai mare de 18375 de lei. 

Nu uitați, însă, că prețul final al unui proiect de acest fel depinde de dimensiunea zidului, de dificultatea lucrării, precum și de materialele utilizate în vederea obținerii unui zid care să aibă calitățile dorite. Nu în ultimul rând, prețul plătit pentru un astfel de proiect depinde de locație, furnizorul de servicii fiind acela care vă poate oferi toate informațiile sigure în acest sens. 

Nu uitați, așadar, că pentru reamenajarea locuinței este extrem de important să verificați aspectele legate de existența pereților portanți, iar pentru ca lucrarea să fie una sigură, cel mai indicat este să cereți sfatul experților. Doborârea unui perete portant ar putea afecta în mod considerabil structura locuinței, iar consecințele care pot apărea se referă la fisurile din tavane, pereți, fundație sau chiar dărâmarea acestora. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel