Data publicării:
Avertizare meteo. Cod Galben de inundații
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile pe râuri din patru judeţe din zona Transilvaniei, în următoarele ore.
Potrivit hidrologilor, până la ora 22:00, sunt prognozate viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Someşul Mic - bazin superior, Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Cluj şi Bihor), Iza - bazin inferior şi Tur - bazin superior (judeţele Maramureş şi Satu - Mare).
În plus, fenomenele se mai pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crişul Repede - afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Topa de Criş - amonte Acumularea Lugaş şi Iza - bazin inferior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News