Avertismentul lui Coșea: Dacă nu punem economia în mişcare şi nu rezolvăm problema facturilor la energie până în toamnă, vom avea mari probleme
Mircea Coşea, profesor de macroeconomie, avertizează că măsura compensării preţurilor la carburanţi este una prin care Guvernul "şi-a păstrat un privilegiu împotriva propriului popor".
Întrebat dacă măsurile luate de Guvern în ultima perioadă, compensarea de 50 de bani pe litru la carburant, cei 700 lei pentru români cu venituri mici şi acele vouchere sociale, trecem de criză, profesorul de macroeconomie Mircea Coşea a răspuns clar "nu, nu trecem, pentru că astea sunt măsuri de natură socială care salvează cea mai defavorizată categorie a populaţiei".
"Foarte bine că s-a făcut acest lucru, pentru că acum ne dă seama că România este una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Trăim într-o sărăcie care ar trebui să ne facă de râs faţă de alţii, pentru că pretindem că suntem o ţară europeană, dar iată că sunt oameni care nu au bani nici pentru pâine. Pe ăştia Guvernul i-a ajutat, şi bine că o face.
Însă Guvernul ar trebui să aibă şi o preocupare din ce în ce mai intensă pentru un program economic. Noi nu am rezolvat problemele economice, economia României nu performează, nu s-a relansat după criză. Primul trimestru al acestui an a făcut ca decidenţii noştri politici să se laude cu o rată de creştere extraordinar de mare, dar se înşeală. E o rată de consum, pe HoReCa alimentată de ucrainenii care au ocupat hotelurile. Dacă nu punem economia în mişcare şi dacă nu rezolvăm problema facturilor la energie până în toamnă, vom avea probleme importante", a declarat Mircea Coşea la România TV.
"Guvernul şi-a păstrat un privilegiu împotriva propriului popor"
"Nicăieri în Europa nu s-au luat măsuri care să rezolve problema. Dar măsura luată de Guvernul român mi se pare cea mai facilă, pentru că şi-a păstrat un privilegiu pe care îl are, un privilegiu care este împotriva propriului popor. Privilegiul de a încasa la buget din aceste preţuri foarte mari impozite şi taxe enorm de mari, care îi satisfac nevoile bugetare fără a avea un efort de punere în mişcare a economiei. Dacă economia ar funcţiona, atunci la buget ar veni bani fără să mai fie luaţi de la consumatorii de combustibil, mâncare, etc. Alta trebuia să fie măsura!", a mai punctat profesorul Coşea.
Iniţiativa compensării preţului la carburant cu 50 de bani, tolerată "din inerţie" de coaliţie. Kelemen: Noi am făcut o mare prostie...
"Au fost mai multe variante pe masa coaliţiei săptămâna trecută şi acum două săptămâni şi, până acum, această idee a fost asumată, agreată, în primul rând de PNL şi de premier şi suntem solidari, că aşa funcţionează o coaliţie. Mecanismele de aplicare a acestei decizii vor fi stabilite de Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe, dar nu vom umbla, până la urmă, la taxe şi la accize, la TVA şi la accize, ci va fi o compensare din bugetul statului pentru cei care vor aplica această reducere", a declarat Kelemen Hunor, la Digi 24. El consideră că "marea majoritate a traderilor vor aplica această compensare", în contextul în care au fost discuţii cu reprezentanţii OMV şi Rompetrol.
Vicepremierul a spus că impactul bugetar va fi de până la 800-900 milioane lei pentru trei luni şi mecanismele de compensare vor fi cuprinse în actul normativ. "Acest lucru înseamnă, deocamdată, pentru trei luni de zile, nu sunt convins că aşa va rămâne, dar este o primă perioadă pentru trei luni de zile. Pe de o parte. Pe de altă parte, vedem, efortul bugetar va fi de 800-900 până la un miliard de lei pentru trei luni. (...) În acest moment, într-adevăr, atât am putut asuma de la bugetul de stat, pentru trei luni de zile, dar eu recunosc că au fost mai multe variante de lucru pe masa coaliţiei", a afirmat Kelemen.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News