Avem DEJA un NOU Guvern: Lu'COVID. Iată lista miniștrilor!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
AGERPRES
AGERPRES
La putere, în România, este acum Guvernul Lu'COVID Orban.

Miniștrii Guvernului Lu'COVID Orban s-au îmbolnăvit unul după altul. Auzim, zi de zi, cum ne zic să purtăm mască, să ne spălăm pe mâini, să ne distanțăm fizic și presupunem că și ei fac la fel și atunci când nu sunt fotografiați.

V-o mai amintiți pe Violeta Alexandru, ministrul Muncii, care încă de acum opt luni se lăuda că se apără de Covid-19 prin toate modurile posibile? Chiar a surprins lumea când a apărut, la o ședință de Guvern, cu vizieră și mască pe vremea când nici măcar masca nu era obligatorie.

”S-a apucat de sudură”, îi scrisese un utilizator pe Facebook la acel moment. Însă, Violeta Alexandru se lăuda cu măsurile ei de protecție și spunea că sunt și pentru ea, dar și pentru cei cu care intră în contact. Istoria a învins-o.

Sunt foarte atentă, nu doar la mine, cât și la ceilalți. Nu am de unde să știu care e situația persoanei de la care am cumpărat mâncare sau medicamente. Nu e o cască, e un sistem tip mască. Îmi iau toate măsurile de precauție pentru ca toți cei care intră în contact să se simtă în siguranță cu mine și iau și distanța socială.”, spunea ministrul Muncii despre echipamentul ei de sudor.

Între timp, s-a infectat cu noul coronavirus. Și lista miniștrilor bolnavi de Covid-19 se mărește. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și ministrul Economiei, Virgil Popescu, au fost, la rândul lor, diagnosticați. Cel mai recent infectat este ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, s-a autoizolat, joi seară, pentru 72 de ore după ce colegul său de Guvern, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost depistat pozitiv la coronavirus.

Ce au de ascuns în timp ce, în fața camerelor, vor să dea senzația că se apără de Covid-19?

Ce au de ascuns miniștrii? Este o întrebare pe care jurnalistul Val Vâlcu a ridicat-o în repetate rânduri. De ce nu fac întâlniri pe platforme online, cum fac multinaționalele? Marile companii și-au putut muta activitatea în online, dar guvernanții nu pot... Probabil au lucruri de discutat și rezolvat care nu se pot vorbi decât la ureche, separat, pe holuri, cât mai ascuns posibil.

De asemenea, un alt motiv pentru care se infectează este că se duc prin toată țara pentru a face campanie electorală. Culmea este că Tătaru, ministrul Sănătății, merge prin spitale și a reușit să nu se infecteze, iar Violeta Alexandru, de exemplu, a bifat Covid-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel