Data publicării:
Alfred Bulai: Aveau dosare, dar erau ”perfecți pentru sistem” - Iliescu și Băsescu, printre exemple
Corupția era o practică în societatea românească și o pârghie de șantaj pentru autoritățile totalitare ale vremii.
Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au discutat despre corupția adânc înrădăcinată în societatea românească și despre modul în care practicile ilegale deveneau obiect de șantaj între autorități și cei corupți.
”Lavinia Betea susține că Ceaușescu îi căuta pe ăștia, gen Milea și așa mai departe, care aveau ceva la dosar”, a afirmat Val Vâlcu.
Aveau dosare incriminatorii, dar erau perfecți pentru sistem
”Aici e o exagerare că este fixată ea pe Ceaușescu. Sistemul era așa din anii 1950, nu l-a inventat Ceaușescu. Ceaușescu l-a folosit ca și mulți alții. Securitatea funcționa pe logica asta. De aceea au avut ei o structură sănătoasă, dar s-au prins după aia că e bine să aibă cât mai mulți care pot fi dependenți și strânși cu ușa folosind ceva. Crezi că întâmplător au ajuns unii în diferite poziții, tocmai, că erau controversați. De la Ion Iliescu, care avea dosarul atâta, dar totuși, era perfect pentru sistem. Apoi Băsescu, de care se știa, era omul care...ca dovadă, omul a sărit calul și a zis că vrea să facă politică în continuare și i s-a zis ”măi, nene, s-a terminat. Alo! Am găsit dosarul ăla, am uitat să îți zic”. Adică despre asta vorbim, ori ăsta e sistemul care funcționează în România și eliminarea corupției pare totuși un vis de aur, adică, dacă sistemul e croit așa”, a spus Alfred Bulai.
”Mi-ai adus aminte de proprietari, ăștia de se duceau la Uzinele 23 august și erau proprietari. Acest mit al propagandei, care spunea că ”ești proprietar, producător și beneficiar”. Nu îl credea nimeni, nu aveai niciun cuvânt de spus. Dar după aia ai sărit ca ars că vrea să îți vândă fabrica, erai convins că erai proprietar. A funcționat în creierul nostru”, a spus Vâlcu.
”Ai să râzi, dar noi ne credeam proprietari. Unu: am stat cu chirie, dar nu am avut niciodată conștiința că stau cu chirie în comunism. Cea mai mare parte era cu chirie, mă refer la mediul urban, dar făceai ce voiai în casa aia”, a mai spus Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News