Avarie la reţeaua de apă a Castelului Peleş: "Stare de degradare avansată și colaps generalizat" - vizitarea, limitată doar la parter
Accesul la Castelul Peleș din Sinaia va fi restricționat, începând de miercuri, doar la expoziția principală situată la parter. Această decizie a fost luată ca urmare a unei defecțiuni semnificative care afectează rețeaua de apă a castelului de peste un an.
"Începând cu data de 4 decembrie 2024, având în vedere avaria majoră la reţeaua de apă, la Castelul Peleş se va putea vizita doar expoziţia de bază (parter)", informează un anunţ postat pe site-ul Muzeului Naţional Peleş.
Potrivit acestuia, persoanele care au achiziţionat bilete online pentru tururile opţionale sunt rugate să completeze formularul bilete.peles.ro/cerere-de-returnare-a-contravalorii-biletului pentru a se returna contravaloarea biletelor.
Avaria durează de mai mult de un an, iar conducta de apă trebuie să fie înlocuită total
Managerul Muzeului Naţional Peleş (MNP), Narcis-Dorin Ion, a declarat că avaria durează de mai mult de un an, iar conducta de apă trebuie să fie înlocuită total.
"Avaria aceasta majoră durează de un an şi două luni, din 19 octombrie anul trecut şi noi nu avem apă. Conducta de apă trebuie să fie înlocuită total (...) Noi am făcut un sondaj, am văzut în ce constă avaria, cum am stabilit şi la minister, împreună şi cu reprezentanţii Familiei Regale. Acum proprietarii trebuie să rezolve această problemă, (...) conform legii. (...) Sperăm să se rezolve în câteva săptămâni ca să putem da drumul şi la centrală şi să avem apă pentru că nu e normal ce se întâmplă, de un an şi două luni să nu avem apă la cel mai vizitat muzeu al ţării", a spus sursa citată.
Conform acesteia, temperatura în muzeu este de doar patru grade.
"Dacă nu avem centrală, în castel sunt patru grade. Noi nu putem lucra, asta e o situaţie de avarie. Vizitatorii, la fel, nu pot vizita în condiţii civilizate muzeul şi nu este normal. Atunci ne-am retras toţi pe parter ca să nu închidem definitiv castelul şi vizitatorii să poată totuşi vedea ceva din Castelul Peleş şi Castelul Pelişor se poate vizita integral, după cum scrie şi pe site, şi sperăm să se rezolve în acest ultim ceas. Dar repet, nu este atribuţia muzeului", a subliniat managerul MNP.
Acesta a arătat că investigaţiile efectuate arată necesitatea unei lucrări care presupune o cheltuială de capital pe care, conform legii, muzeul nu o poate face.
"Noi am făcut tot ce a depins de noi"
"Noi am făcut tot ce a depins de noi, tot felul de investigaţii. Aici este vorba de o lucrare de investiţie, de o cheltuială de capital pe care muzeul nu îşi va poate asuma în condiţiile în care legislaţia interzice astfel de lucrări în sarcina chiriaşului. Noi suntem chiriaşi, noi plătim chirie familiei regale lunar 21.000 de euro din veniturile Muzeului Naţional Peleş şi această lucrare trebuie să fie făcută de către proprietari. Noi am făcut toate demersurile, ne-am manifestat buna credinţă şi noi, Muzeul Naţional Peleş, şi Ministerul Culturii. Am adus o firmă autorizată, am făcut aceste investigaţii, aceste sondaje. Am constatat că nu e vorba de o reparaţie locală pe o mică suprafaţă a ţevii şi că trebuie înlocuită pe 60 de metri cel puţin. Asta e o lucrare de investiţie pe care nu o poate face chiriaşul. E o lucrare de investiţie care trebuie să fie făcută de proprietar, care presupune poate obţinerea unei autorizaţii de construcţie de la primărie. E o treabă mai complicată", a explicat Narcis-Dorin Ion.
Conform documentelor, raportul de evaluare a stării de degradare a instalaţiei de furnizare apă rece arată că, în urma investigaţiilor, s-a evidenţiat o "stare de degradare avansată, starea de colaps generalizat" a instalaţiei de alimentare cu apă aferentă Castelului Peleş, propunându-se înlocuirea conductei pe circa 60 ml şi refacerea conexiunilor.
În aceste condiţii, conducerea muzeului a transmis, luni, atât Ministerului Culturii, cât şi Administraţiei Proprietăţilor Regale, că Muzeul Naţional Peleş, conform legii, nu poate, în calitate de locatar, să contracteze şi să execute lucrări de reparaţie capitală/investiţie, punctând că acest demers revine de drept proprietarului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News