Autoutilitară căutată pentru confiscare în Marea Britanie, descoperită la Frontiera Giurgiu
Un cetăţean bulgar este cercetat pentru tăinuire după ce a încercat să introducă în România o autoutilitară în valoare de 10.000 de lei căutată de autorităţile din Marea Britanie din luna aprilie acest an, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de ITPF Giurgiu.
'La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean bulgar în vârstă de 48 de ani, la volanul unei autoutilitare (...), fabricată în anul 2006. În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în data de 4 aprilie 2019', se arată în comunicat.
Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul de la un bărbat şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul Sectorului Punctului de Frontieră Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News