Autoturismele vechi, de cinci ori mai multe. Eliminarea taxei de mediu îngroapă România
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, în primele nouă luni ale anului, cu aproape 16%, până la 78.769 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. Numărul înregistrărilor de maşini second hand a fost de circa cinci ori mai mare, ajungând la 378.424 de exemplare, relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Eliminarea taxei de mediu a dus la o creștere accelerată de înmatriculări de autoturisme vechi în România.
Potrivit sursei citate, la nivelul lunii septembrie 2017, înmatriculările de autoturisme noi s-au situat la 10.425 de unităţi, în creştere cu 11,37% faţă de intervalul similar din anul precedent.
Tot în septembrie, peste 40.600 de autoturisme rulate au fost înmatriculate în România, mai multe cu 34% în comparaţie cu septembrie 2016, când se înregistrau 30.308 de exemplare.
În perioada ianuarie - septembrie 2017, în funcţie de numărul unităţilor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia (21.782 exemplare, +10,64% faţă de primele nouă luni din 2016), Volkswagen (7.548 unităţi, +30,34%), Skoda (6.711 unităţi, +8,05%), Ford (6.370 unităţi, +29,55%) şi Renault (5.591 unităţi, +11,11%).
[citeste si]
Pe de altă parte, pe segmentul autoturismelor second hand, pe primele trei locuri la numărul de înmatriculări se află: Volkswagen, cu 98.919 exemplare (+56,42% faţă de perioada ianuarie - septembrie 2016), Opel (47.614, +30,84%) şi Ford (37.707 unităţi, +50,40%)
Conform datelor DRPCIV, parcul auto naţional din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% faţă de anul anterior, depăşind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti.
Astfel, din cele 1,253 milioane de maşini înregistrate în Bucureşti (circa 18% din total), puţin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unităţi), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unităţi) şi de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unităţi).
Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în Bucureşti, la sfârşitul anului 2016, la 134.322 de unităţi, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria 'Autoturisme', relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News