Data publicării:

Autoturisme second hand, înmatriculări pe bandă rulantă

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Peste 510.000 de autoturisme second hand şi aproape 106.000 noi au fost înmatriculate în România, în 2017, conform DRPCIV.

Aproximativ 106.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în anul 2017 în România, în creştere cu 10,71% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce numărul înregistrărilor de maşini rulate a ajuns la aproape 519.000 de unităţi, mai mult cu 74,55% raportat la intervalul de referinţă, relevă statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.

Potrivit Direcţiei de specialitate, în intervalul ianuarie - decembrie, din totalul de 105.083 de vehicule noi înregistrate, pe primele trei locuri se află Dacia - cu 29.974 unităţi (+8,61% comparativ cu anul 2016), Volkswagen (9.361 unităţi, +12,26%) şi Skoda (8.734 unităţi, +0,66%).

În acelaşi timp, pe segmentul autoturismelor second hand, din cele 518.927 de unităţi înregistrate în ultimele 12 luni, cele mai multe au fost consemnate pentru Volkswagen, cu 136.268 de exemplare (+60,66% faţă de perioada ianuarie - decembrie 2016), Opel (63.826 unităţi, +33,24%) şi Ford (50.916 unităţi, +54,18%).

Conform datelor DRPCIV, parcul auto naţional din România a depăşit, în 2016, 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în Bucureşti.

La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de maşini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel