Autostrăzi în timp record în România. Grecia și Polonia au testat metoda și funcționează
În urma aderării la Uniunea Europeană, țara noastră a beneficiat de mari sume de bani pentru a prinde din urmă celelalte state europene când vine vorba de infrastructură, educație, sănătate și multe alte domenii.
Dacă discutăm despre infrastructura rutieră, România dispune de puțin peste 1.100 km de drumuri de mare viteză. Luând în calcul suprafața totală a statului, avem un kilometru de autostradă sau drum expres pentru fiecare 218 km pătrați.
Comparația cu alte state
Prin comparație, Polonia a încheiat 2023 cu peste 5.100 km de astfel de șosele, cu o densitate de un kilometru de drum de mare viteză la fiecare 63 km pătrați.
Când vine vorba de Grecia, această țară are 2.350 km de șosele de mare viteză, în ciuda faptului că dezvoltarea acestei rețele a întârziat în comparație cu statele din Occident la fel ca în cazul României.
Printr-un simplu calcul reiese o densitate a autostrăzilor și drumurilor expres de patru ori mai mare decât în țara noastră, adică undeva la un kilometru de astfel de șosea la fiecare 56 km pătrați.
Ce presupune un PPP
Cum au ajuns Polonia și Grecia să beneficieze de acest salt în infrastructură deși istoric vorbind ritmul nu a fost atât de ridicat? Ei bine, aici intervin drumurile construite prin parteneriate public-privat (PPP).
O șosea poate fi construită de stat prin bani publici ori poate fi construită de un partener privat care să-și recupereze suma investită prin taxa de trecere, iar a doua variantă a fost testată cu succes de cele două state europene cu care am ales să ne comparăm.
Constructorii recomandă să folosim toate mijloacele aflate la dispoziție pentru dezvoltare
Într-o vizită în Grecia la grupul elen Intrakat, deținător al constructorului grec Aktor, la care o să revin în rândurile de mai jos, am avut ocazia să aflu că și companiile de renume preferă astfel de proiecte. CEO-ul Intrakat, Alexandros Exarchou, ne-a spus într-o declarație exclusivă motivele pentru care șoselele construite prin PPP ar avea succes în România:
„Este de departe cel mai rapid mod de a obține proiecte de infrastructură uriașe care pot aduce un plus de siguranță pe drumuri fără a avea impactul semnificativ la deficitul bugetar. Așa că vorbim de cel mai ieftin și rapid mod de a îmbunătăți infrastructura rutieră”, a declarat Exarchou.
„În cazul în care conceptul de parteneriat public privat (PPP) devine o realitate în România, vom fi primii care ne vom oferi să investim masiv în acest tip de proiecte”, a adăugat el.
Foto: Alexandros Exarchou, CEO Intrakat
Banii europeni nu sunt pentru totdeauna
Când vine vorba de viitor, CEO-ul Intrakat este de părere că ponderea banilor europeni de care vom beneficia va scădea treptat, iar lucrările finanțate prin PPP vor deveni inevitabile pentru menținerea ritmului dezvoltării.
Cel mai recent exemplu de șosea care ar urma să fie construită prin PPP este Autostrada Comarnic – Brașov, anunțată în primăvară de către premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în timpul vizitei de lucru în Orientul Mijlociu.
Chiar și așa, proiectele de acest gen se mișcă extrem de greoi în România, ținând cont că vorbim de 15 de ani de segmentul de drum de mare viteză menționat mai sus. Tot acum 15 ani, se discuta despre PPP pentru Sibiu – Pitești și Autostrada care se numește astăzi A0 în jurul Capitalei, însă aceste tronsoane s-au realizat tot prin clasica metodă de care statul român nu vrea să se dezică deloc.
Stadiul lucrărilor Autostrăzii A0, Lot 3 Sud
Dacă tot am menționat A0, vestea bună venită tot din Grecia este că lotul 3 al părții de sud, cu o lungime de aproape 18 km, va fi gata cel mai târziu în primele două săptămâni ale lunii septembrie 2024, după declarațiile CEO-ului Intrakat, la DC News.
„Încercăm să încheiem lucrările la finalul lunii august. Cel mai târziu în primele două săptămâni ale lunii septembrie sunt sigur că vom putea să livrăm lucrarea. Lucrăm în trei ture în acest moment.
După ce am achiziționat Aktor în septembrie 2023, ținta noastră numărul unu a fost finalizarea în perioada precizată anterior. Ceea ce facem acolo este vizibil spun eu, lucrăm și noaptea, așa că știu că vom putea să terminăm la termen. Și sunt încrezător că până la finalul lui august, cel puțin începutul lui septembrie, vom da în folosință autostrada”, a conchis Exarchou.
Declarația video plus alte detalii pot fi consultate pe www.dcnewstv.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News