'Conform discuţiilor pe care le-am avut cu antreprenori şi cu Compania (CNAIR - n. r.), vă spuneam de Sebeş-Turda lotul 1 la sfârşitul acestui an, vom avea Iernut-Cheţani, vom avea tronsonul de autostradă Biharia-Borş, Râşnov-Cristian, Centura Bacăului - unde chiar am fost săptămâna trecută, am făcut o vizită la Centura Bacăului, se mişcă foarte bine constructorul - undeva în jur de 100 de kilometri (vor fi daţi în folosinţă - n. r.). Cu loturile 3 şi 4 Lugoj-Deva se va rezolva. Este o chestiune de 10 zile', a spus ministrul, la o conferinţă de presă prilejuită de ceremonia de semnare oficială a contractului de reabilitare a căii de rulare Delta de la Aeroportul Henri Coandă.
Întrebat dacă se confirmă informaţiile apărute cu privire la constructorul Pizzaroti, potrivit cărora acesta ar fi scăzut ritmul de lucru pe lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda din cauza întârzierilor la plata facturilor, ministrul a răspuns: 'Nu există aşa ceva'. Potrivit acestuia, pe lotul 1 Sebeş-Turda - stadiul fizic a depăşit 75%. 'Mai au de lucrat la câteva terasamente care se pot face rapid şi trebuie să lucreze la descărcările de pe autostradă ca să le poată da în folosinţă, la bretele', a menţionat Cuc.
Asociaţia Pro Infrastructura a notat marţi pe pagina proprie de Facebook că antreprenorul Impresa Pizzarotti a sistat aproape în totalitate lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda, pe baza unor filmări realizate de Ziarul Unirea. 'Ritmul a scăzut treptat în ultima perioadă, iar motivul neoficial al noii înrăutăţiri a situaţiei este atitudinea celor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere care certifică foarte târziu lucrările executate sau chiar refuză să le certifice. Conform raportului CNAIR din iulie, stadiul fizic a ajuns la 73,5%, însă cel financiar este de doar 61,43%. Diferenţa de 12 procente înseamnă aproximativ 65 de milioane de lei, bani investiţi de italieni în şantier şi încă nedecontaţi de statul român', afirmă Asociaţia Pro Infrastructura.
Totodată, Asociaţia susţine că acest tronson nu poate fi inaugurat în 2019. 'Am răspuns de nenumărate ori la promisiunile aberante ale ministrului Răzvan Cuc care vedea acest tronson inaugurat în 2019. Realist vorbind, cei 17 km ar putea fi inauguraţi complet (toate nodurile şi bretelele) abia spre sfârşitul anului viitor. Dar în condiţiile actuale, plătind cu ţârâita din cauza disputelor tehnice, birocratice şi contractuale, chiar şi finalizarea în 2020 iese din discuţie', spune Pro Infrastructura.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme