Data publicării:

Autostrada Transilvania: Recepţie pe tronsonul Iernut-Ungheni

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Autostrada
Autostrada

CNAIR efectuează recepţia celor 13,7 km de autostradă pe tronsonul Iernut-Ungheni, iar de miercuri s-ar putea deschide circulaţiei.

Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunţat miercuri, la Ungheni, că reprezentanţii instituţiei au efectuat inspecţii pentru verificarea stării tehnice a lucrărilor de pe două tronsoane ale autostrăzii Transilvania, Ungheni - Ogra şi Ogra - Iernut, şi că, dacă lucrarea va fi recepţionată, porţiunea de 13,7 kilometri de autostradă ar putea fi deschisă circulaţiei rutiere.

Vezi și: Autostrada UNIRII, ANCHETĂ DNA. Neaga (CNAIR) dezvăluie BLOCAJUL

'Avem aproape 14 km pregătiţi. Mai trebuie să facem recepţia acum pe lotul Ogra - Iernut, ieri am făcut recepţia pe lotul Ungheni - Ogra. După ce se va finaliza şi această recepţie, împreună cu Poliţia, decidem deschiderea circulaţiei şi, din acel moment, pe toţi cei 14 kilometri, ai acestei autostrăzi, parte din Autostrada Transilvania, se va putea circula. Estimăm că în jurul orei 15.00 va avea loc deschiderea efectivă a traficului pe autostradă. Termenul contractual pentru cele două loturi era anul acesta, iar pentru celelalte două loturi este anul viitor. Stadiul lucrărilor pentru celelalte două loturi se apropie de 50%. Aceste două loturi reprezintă o investiţie de 320 milioane de lei cu cofinanţare europeană. Din bugetul statului se plătesc undeva la 15% din sume şi restul banilor provin din fonduri europene (...) Şi celelalte tronsoane către Câmpia Turzii până la sfârşitul anului viitor trebuie terminate', a arătat Alin Şerbănescu.

Ultimii 3,6 kilometri

În urmă cu o zi, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au efectuat o inspecţie a lucrărilor sectorului de autostradă Ungheni - Ogra, în urma căreia s-a făcut recepţia acestui sector cu o lungime de 10,105 km şi o valoare a contractului de 251.349.460,28 lei fără TVA. Miercuri dimineaţa, reprezentanţii CNAIR au inspectat şi lucrările de pe sectorul Ogra - Iernut, cu o lungime de 3,6 kilometri, iar în cazul în care şi aceste lucrări corespund din punct de vedere tehnic şi calitativ urmează să fie recepţionate, iar cei 13,7 kilometri de autostradă să fie daţi în folosinţă.

Autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, este finalizat în proporţie de 57,8%, iar Câmpia Turzii-Cheţani este realizată în proporţie de 18,3% şi are o lungime de 15,6 kilometri. Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 75% prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), iar restul de 25%, de la bugetul de stat.

Vezi și: CNAIR cumpără o companie de drumuri. Neaga: Decizia este luată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel