Data publicării:

Autostrada Soarelui accident cauză. De ce s-a produs accidentul din 15 iunie

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
aglomerat-autostrada-soarelui-blocaj-dcnews
aglomerat-autostrada-soarelui-blocaj-dcnews

Traficul pe Autostrada Soarelui, sensul către litoral, întrerupt la kilometrul 180 din cauza unui accident grav soldat cu un mort și șase răniți, a fost reluat după aproape o oră și jumătate, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.

"În judeţul Constanţa, circulaţia rutieră pe sensul către litoral al Autostrăzii Soarelui a fost reluată. Din cauza unui accident grav în care au fost implicate două autoturisme, traficul fusese întrerupt la kilometrul 180, în zona localităţii Peştera", anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cauză accident autostradă


Surse din cadrul anchetei au precizat că un autoturism, care era staționat pe banda de urgență, a fost lovit de o altă mașină din spate, în condițiile în care șoferul coborâse pentru a căuta ceva în portbagaj. Conducătorul din primul autoturism a murit pe loc, iar alte patru persoane, rănite ușor, au fost transportate la spital.

Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi, având în vedere că valorile de trafic pe sensul către mare sunt foarte crescute, să conducă cu prudenţă sporită, să respecte regulile de circulaţie, să nu efectueze manevre riscante şi să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte.

Automobiliştii care doresc să se deplaseze către litoral sunt sfătuiţi, de asemenea, să ia în considerare folosirea rutelor alternative, pentru a evita aglomeraţia, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel