Data publicării:

Autostrada care o să fie gata ”când se termină benzina” / video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Val Vâlcu a spus când o să fie gata o autostradă mult așteptată.

„Am fost într-un weekend pe Valea Doftanei. Este un proiect pentru care eu am luptat foarte mult. Îți aduci aminte de emisiunile mele cu DJ 102i? Există acel drum paralel cu Comarnic - Brașov, care trebuie asfaltat și care, în cele din urmă, după zeci de emisiuni, se va desemna constructorul. Vom vedea asfaltat acest drum pentru care am luptat. Și nu vom mai sta ca nebunii pe Comarnic-Brașov zeci de ore și, în contextul în care, dacă vreodată se va face autostrada București - Brașov, vom vedea un drum tehnic care va putea prelua oricând, oricum trebuia asfaltat acel drum, ca să se poată realiza lucrările pentru o viitoare autostradă”, a spus Denise Rifai în cadrul unui interviu acordat DCNews și DCNewsTV.

„Am și eu părerile mele”, a intervenit Val Vâlcu: „De vină este și publicul care se uită la metodă, nu la soluții. Soluția este să se ajungă de la București la Brașov în două ore. Nu mă interesează că face o autostradă sau un sistem de ocolire.”

„Doamne ajută să fie și autostradă. Cândva... Vreodată...”, a spus Denise Rifai.

„Îți spun eu când o să fie autostrada. Când se termină benzina. Atunci va fi gata! Când nu o să mai avem nevoie de mașini”, a zis Val Vâlcu.

Denise Rifai, interviu la DC News și DC News TV

Youtube video image

 

Denise Rifai are o emisiune de succes la Kanal D

Emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” poate fi urmărită în fiecare sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D, imediat după show-ul „Tu urmezi!”.

„Eu nu le dau întrebările (invitaților - n.r.). Le readuc în față fragmente din viața lor, cu declarațiile lor. Este foarte emoționant să îți retrăiești viața. Eu încerc să o fac cu multă delicatețe, pentru că e complicat, e un carusel de emoții, de stări și am nevoie ca invitatul meu să fie acolo, în comuniune cu mine, pentru că, dacă nu s-ar crea această comuniune, nu ar fi un produs frumos, de urmărit de acasă”, a spus Denise Rifai. 

„Mai sunt genul acesta de interviuri în care apar confruntări - uite ce spuneai acum 10 ani”, a notat Val Vâlcu. 

„Depinde de situație, depinde de invitat, depinde de poziția lui în statul român. Cum era să o confrunt pe Maria Dragomiroiu, cu ce? Cu evenimente din viața personală? Dar nu poți un politician acuzat de mită să nu îl întrebi câtă mită a luat și de la cine sau să nu îi aduci în față elemente pe care le vrea uitate. Depinde, repet, eu sunt în funcție de tipul de invitat pe care îl am. Tot ceea ce îmi doresc este să îl cunosc pe om. 

Eu cred că, dacă oamenii ar spune adevărul, chiar și cea mai urâtă parte a adevărului ar putea fi altfel înțeleasă, iertată, acceptată cel puțin, dacă ar fi autentici. Sunt foarte mulți care aleg să mintă și să creadă că putem fi foarte ușor duși de nas. Asta nu se poate, publicul nu iartă minciuna. Asta ar trebui să înțeleagă politicianul, că publicul simte și nu iartă minciuna”, a spus Denise Rifai în cadrul interviului de la DCNews.

Mai multe, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel