Data publicării:

Autorităţile din Tulcea, pregătite să intervină pe Dunăre pentru a asigura condiţii corespunzătoare de navigaţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Traficul pe Dunăre se desfăşoară în condiţii normale, chiar dacă nivelul fluviului a scăzut, iar partea română este pregătită să intervină pe sectorul bulgăresc al fluviului, dacă va fi cazul, pentru a asigura condiţii corespunzătoare de navigaţie, a declarat marţi, la Tulcea, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

'Am discutat cu autorităţile bulgare şi, aşa cum ele au interes să implementăm noi obiective de infrastructură, cum ar fi noul pod de la Zimnicea, aşa am solicitat şi noi ca atunci când ei nu vor putea interveni pe Dunăre să dragheze, să ne lase pe noi să facem aceste lucrări cu propriile noastre utilaje. Există de altfel şi un memorandum în acest sens între cele două guverne', a afirmat ministrul Cuc. Până în prezent, autorităţile bulgare nu au solicitat sprijinul oficialităţilor române.

'Pentru noi, Dunărea este foarte importantă şi trebuie să ne asigurăm că traficul pe Dunăre nu este sub niciun fel obstrucţionat. Suplimentar, Ministerul Transporturilor a primit sumele necesare de la Ministerul Finanţelor pentru a achiziţiona un complex de drăgi, astfel încât nu mai apelăm la servicii colaterale pentru dragaj', a mai spus Cuc.

Sectorul comun româno-bulgar al Dunării este unul dificil de navigat din cauza punctelor critice care se accentuează în fiecare vară atunci când nivelul fluviului scade, iar navele de croazieră fluvială nu mai pot ajunge din Germania în Delta Dunării, locul în care fluviul se varsă în Marea Neagră. Pentru identificarea soluţiilor tehnice durabile care să îmbunătăţească navigaţia pe sectorul comun al Dunării, autorităţile româno-bulgare derulează proiectul FAST Danube, în valoare totală de 6,5 milioane de euro.

Ministrul Răzvan Cuc, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi autorităţile tulcene au inspectat marţi şantierul podului peste Dunăre între judeţele Tulcea şi Brăila. În timpul inspecţiei pe şantier, autorităţile au precizat că lucrările care se execută pe malurile fluviului sunt în grafic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel