Autorităţile de la Ankara consideră 'nedreaptă' decizia SUA de a bloca participarea Turciei la programul F-35
Turcia a calificat miercuri ca fiind 'nedreaptă' decizia Statelor Unite de a o exclude din programul avioanelor de luptă invizibile F-35 ale NATO, ca urmare a deciziei controversate a autorităţilor de la Ankara de a achiziţiona din Rusia un sistem de apărare antiaeriană, transmit joi AFP şi Reuters.
'Această măsură unilaterală nu respectă spiritul alianţei şi nici nu se bazează pe motive legitime (...) este nedreaptă retragerea Turciei, unul din partenerii programului F-35', se arată într-un comunicat al ministerului turc al afacerilor externe. 'Invităm Statele Unite să revină asupra acestei greşeli care ar deschide răni ireparabile în relaţiile strategice' cu Turcia, îndeamnă Washingtonul autorităţile de la Ankara în luarea de poziţie oficială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News