Autonomie Ținut Secuiesc. Chirieac: Semnal pentru Marcel Ciolacu
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat ultimele evenimentele de pe scena politica, printre care scandalul legat de muncitorii sezonieri români, dar și cel legat de autonomia Ținutului Secuiesc.

Muncitorii sezonieri români

"Oamenii care pleacă sezonier, majoritatea pleacă fiind sub contract din partea unor agenţi economici, nu sunt organizaţi de stat. Este alegerea lor şi probabil va trebui să ne gândim bine cum putem să le oferim un viitor în România, ca să nu mai fie obligaţi să plece la munci agricole în alte ţări. Însă se pare că, la început, au existat probleme organizatorice. Pe parcurs, ele au fost remediate, dar este clar că la început au fost greşeli şi cei care au greşit vor trebuit să plătească. Au fost greşeli de organizare", a declarat Klaus Iohannis.

"Pe de-o parte, domnule Chirieac, nu sunt organizaţi de către stat, spune preşedintele unei ţări care a aranjat cu celelalte stări ridicarea interdicţiei de circulaţie, astfel încât românii să ajungă în locurile unde au fost doriţi. Însă nu e statul implicat. Deşi nu e organizată de stat treaba, zice domnul preşedinte că se pare că au fost nişte greşeli organizatorice. Păi, dacă nu a existat organizare, ale cui sunt greşelile organizatorice şi care sunt ele şi cum le îndrepţi de acum încolo, ce ceri Guvernului să facă pentru a nu mai avea această situaţie?", a comentat Oana Zamfir declarația președintelui, în emisiunea "Obiectiv", de la Antena 3.

"Marcel Ciolacu este de vină şi PSD"

"Greşelile... Este simplu să îl descoperim pe vinovat. Marcel Ciolacu este de vină şi PSD, ca să nu fie singur, să îi punem şi un pic de sos alături. Până la urmă, haideţi că totuşi vorbim despre politicieni. "Nu lăsa niciodată adevărul să îţi strice o ştire bună", a spus analistul  politic Bogdan Chirieac, privitor la subiectul abordat de Oana Zamfir.

"Deci, pe de-o parte, a fost acea declaraţie, nu foarte fericită, vizavi de Franţa, fapt care provoacă o nemulţumire din partea Franţei. Şi domnul Macron, să ştiţi, el era jos în sondaje. Acum, presupun că este sub nivelul mării vizavi de gestionare, cum a insistat să facă primul tur al alegerilor locale indiferent de semnalele primite. Turul al doilea l-a anulat că nu mai avea rost. Atunci când în România se face o asemenea declaraţie - lumea este foarte sensibilă și foarte atentă - rezultă că Macron face experimente pe copii, fapt care îl turteşte la el în ţară

Vizavi de muncitori. Tot aşa, a picat rău de tot. Sute de mii de români sunt trimişi la muncă în Germania, dar, în schimb, nu au voie să lucreze în agricultura din România. De unde toate istoriile cu agricultura din România pusă pe butuci fiindcă trebuie să importăm - 70% din mâncarea pe care o avem la dispoziţie în România, în supermarketuri, vine din import. Este şi o confirmare oficială de la INS", a continuat Bogdan Chirieac.

 "Este un semnal pentru Marcel Ciolacu"

n partea cealaltă, cu furatul Ardealului, acolo preşedintele a punctat. Lui Marcel Ciolacu i s-a întins o capcană. Asta a fost. Probabil că statul ăla plătit cu pensii speciale de la Parlamentul României nu l-a informat exact cum stau lucrurile. Probabil că reprezentantul PNL ştia, nu? Că, totuşi, Marcel Ciolacu nu deţine pe persoană fizică Camera Deputaţilor. Acolo, sunt reprezentate toate partidele. În Biroul Permanent, cineva de la liberali, patriot şi cu tricolorul în suflet, putea să spună: "Domnul Ciolacu, vedeţi că, dacă nu luăm în dezbatere asta, ungurii vor fugi cu Ardealul în spate". Nu s-a întâmplat lucrul ăsta, dar preşedintele a prins momentul şi a punctat.

Mai departe, este un semnal, în opinia mea, pentru Marcel Ciolacu că zona asta de non-combat politic nu este întotdeauna profitabilă. Sigur că PSD stă acum la cutie fiindcă grație Guvernului Orban ţara a alunecat grav. Lucrul acesta va fi perceput de opinia publică în momentul în care criza economică va lovi în plin. Ea încă nu a lovit în România, să fie clar! Urmează. Şi atunci ştiţi bine ce se întâmplă. PDL-ul, în 2012, a dispărut ca partid", a mai spus analistul politic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel