Autocar răsturnat pe autostradă: zeci de răniţi. Se îndrepta către Berlin
Un autocar care circula pe ruta Stockholm-Berlin s-a răsturnat pe o autostradă germană.
Un autocar care se îndrepta spre Berlin de la Stockholm s-a răsturnat vineri dimineaţă pe o autostradă care leagă capitala germană de oraşul Rostock din nord-estul ţării, provocând rănirea a 22 de a persoane, relatează DPA.
Şaisprezece dintre răniţi au fost transportaţi la spitale din apropiere cu elicopterul sau cu ambulanţa, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei de la Rostock. Autocarul a virat spre dreapta autostrăzii şi a ajuns într-un şanţ, unde s-a răsturnat pe o parte, iar motivul accidentului este încă necunoscut. Unul dintre pasageri a rămas blocat în autocar şi a trebuit ca salvatorii să intervină cu echipament de descarcerare, a precizat poliţia.
63 de pasageri din 22 de ţări
Autocarul avea 63 de pasageri din 22 de ţări, în principal din Scandinavia, şi doi şoferi, a menţionat sursa citată. Unul dintre şoferi, care tocmai schimbaseră tura, este printre cei răniţi. Şoferul aflat la volan la momentul accidentului a fost examinat de medici la faţa locului. El a fost întrebat de poliţie despre cauza accidentului. Un test de alcoolemie a arătat că el nu consumase băuturi alcoolice.
O purtătoare de cuvânt a companiei, Flixbus, a confirmat că autocarul îi aparţine. Autobuzul turistic plecase din capitala Suediei şi se îndrepta spre Berlin, după ce făcuse opriri în Copenhaga şi Rostock. Autostrada A19 a fost închisă pentru circulaţie în direcţia capitalei Germaniei de la ora locală 06.30 (04.30 GMT), dar a fost redeschisă la începutul după-amiezii, a precizat poliţia.
Linie telefonică specială
Compania germană de inspecţie rutieră DEKRA efectuează investigaţii şi autocarul a fost ridicat de pe autostradă. Nicio altă maşină nu a fost implicată în accident.
Nu mai puţin de 60 de persoane de la mai multe brigăzi de pompieri şi patru elicoptere au fost implicate în operaţiunea de salvare. A fost înfiinţată o linie telefonică specială pentru cei care au nevoie de informaţii despre accident.
Vezi și: Primul Război Mondial. Cum a devenit România importantă pentru toată lumea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News