Autobuz cu 26 de persoane, accident cu un TIR, în Nemț
Un accident în care au fost implicate un autocar și un TIR a avut loc duminică după-amiaza pe drumul E85, în județul Neamț. O femeie a fost preluată de echipajele medicale și a fost transportată la spital.
Potrivit ISU Neamț, autocarul în care se aflau cu 26 persoane a lovit în partea din spate un TIR încărcat cu cereale pe E85, în localitatea Secuieni.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.
În urma accidentului a rezultat o victimă, o femeie de 49 de ani, care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital.
Accident mortal și la Suceava
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul în care au fost implicate două mașini a avut loc pe DN 2 Suceava – Rădăuți, în localitatea Pătrăuți, județul Suceava.
Patru persoane au fost rănite în urma accidentului, una dintre ele fiind în stare de inconștiență.
La fața locului, ISU Suceava a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, la care s-au adăugat alte două echipaje ale SAJ.
Echipajele medicale au resuscitat persoana aflată în stare de inconștiență, însă fără succes. Celelalte trei victime sunt transportate la UPU Suceava.
Traficul în zonă este blocat, au informat polițiștii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News