Data publicării:

Austria: Starea de sănătate a lui Teo Trandafir s-a ameliorat

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Teo Trandafir
Teo Trandafir

Starea de sănătate a pacientei Teo Trandafir s-a „îmbunătăţit“, a anunţat, într-un nou buletin medical, colectivul interdisciplinar medical de la Allgemeines Krankenhaus der Stadt Wien (AKH).

Datorită efortului multidisciplinar al specialiştilor de la Spitalul General din Viena, condiţia acesteia s-a stabilizat vizibil, în ultimele zile. „Noi am fost în măsură să stabilizăm şi să renormalizăm marea majoritate a funcţiilor organului“, a precizat profesorul Christian Spiss, anestezistul-şef al Serviciului de chirurgie de la Secţia de Terapie Intensivă, pentru Agerpres.

Profesorul Michael Gnant, adjunctul preşedintelui Departamentului de Chirurgie, a explicat: 'Noi am încercat să evităm o procedură chirurgicală invazivă, care este calea de tratament optim şi modern în pancreatitele acute, şi putem spune cu prudenţă că această strategie pare să aibă succes'.

Cele mai recente tomografii arată o anumită îmbunătăţire a structurii pancreatice, iar parametrii infecţioşi de serum şi presiunea intra-abdominală au descrescut.

Din cauza menţinerii pericolului de infecţie, echipa medicală a decis să avanseze în tratament cu paşi mici.

„În cazul în care situaţia continuă să se îmbunătăţească, doamna Trandafir ar putea fi transferată de la Secţia de Terapie Intensivă în decurs de o săptămână“, a precizat profesorul Reinhard Krepler, director medical.

Citeşte şi:

Teo Trandafir este în comă indusă, în clinica AKH din Viena

Teo Trandafir se simte din nou rău

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel