Data publicării:

Australianca Sally Pearson şi-a anunţat retragerea

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Australianca Sally Pearson, campioană olimpică în 2012 şi mondială în 2011 şi 2017 în proba de 100 m garduri, şi-a anunţat retragerea la vârsta de 32 de ani, cu mai puţin de un an înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza unor accidentări repetate, informează AFP.

"Mă aflu aici pentru a anunţa că am decis să mă retrag din sport, din atletism", a scris Pearson pe contul său de Instagram.

"Corpul meu a decis că este timpul să se retragă şi să meargă într-o altă direcţie. Am mândria de a fi fost mereu la linia de start pentru a câştiga. Dar nu cred că mai pot reuşi", a explicat sportiva.

"Am îndoieli puternice pentru anul următor că aş putea continua la nivelul pe care eu îl aştept de la mine şi pe care ţara îl aşteaptă de la mine când merg la Jocurile Olimpice", a adăugat ea într-o conferinţă de presă la Sydney.

Anunţul a fost oarecum neaşteptat întrucât Pearson afirmase în urmă cu o lună că intenţionează o revenire la Campionatele Mondiale de la Doha din septembrie.

La începutul lunii iulie, Pearson a fost victima unei întinderi la muşchii ischio-gambieri, în timp ce revenea după o perioadă de indisponibilitate de 14 luni din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile. Totodată, prima sa tentativă de revenire în luna aprilie, a eşuat din cauza unei "supraîncălziri", conform expresiei sale, din cauza temperaturilor ridicate de la Sydney.

Cariera atletei australiene a fost marcată de numeroase accidentări, precum o fractură la încheietura unei mâini în 2015 la o cursă la Roma, care a împiedicat-o să participe două săptămâni mai târziu la Mondialele de la Beijing.

Şansele sale la Jocurile Olimpice din 2016 au fost compromise de o accidentare la ischio-gambieri.

"Ea nu a acceptat compromisul şi nu s-a mulţumit cu jumătăţi de măsură", a declarat preşedintele Comitetului olimpic australian, Matt Carrol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel