Urmărește emisiunea live
Australian Open, doar începutul pentru Djokovic. "Nu ştiu cum va intra în SUA sau Canada. Nu toate ţările vor permite excepţii"
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Novak Djokovic  Foto: Facebook
Novak Djokovic Foto: Facebook
Brad Gilbert, fost tenismen, la un moment dat numărul 4 mondial, îl avertizează pe Novak Djokovic că scandalul de la Australian Open ar putea fi doar începutul pentru el şi că ar putea să rateze multe alte turnee importante. 

"COVID-ul e de doi ani și nu dă semne de încetinire. Întrebarea pe care ți-o pui este una foarte validă: cum o să joci în circuit? Cred că vor fi multe țări (n.r.: țări care vor interzice accesul fără vaccin) dacă Novak, sau oricare alt jucător, alege să nu se vaccineze.

Nu știu cum o să intre în Statele Unite pentru turneele de la Indian Wells sau Miami. Cum va intra în Canada? Nu cred că toate țările vor permite excepții de la vaccinare anti-COVID.

Ar putea exista unele din cauza problemelor cardiace, dar va fi dificil să fii jucător de un sezon întreg dacă nu te vaccinezi. E alegerea ta, dar să călătorești și să faci lucruile care îți placeau înainte de COVID, libertatea pe care o aveai, nu e vorba despre a avea sau nu bani, eu nu cred că vei mai beneficia nici pe departe de asemenea lux.

În acest moment, în Melbourne nu poți intra într-un restaurant dacă nu ești vaccinat, trebuie să arăți certificatul de vaccinare. La fel este în multe alte locuri.

Deci eu cred că acele libertăți normale pe care te aștepți să le ai, nu le vei mai avea. Eu cred că, să călătorești în circuit nevaccinat, poate că vei putea juca vreo două turnee în 2022, dar poate că în 2023 nu vei mai putea juca la niciun turneu", a spus Brad Gilbert.

"Dacă nu se va vaccina, va rata multe alte turnee"

"Dacă mă întrebați în urmă cu 6 sau 9 luni, sau chiar la Open, v-aș fi spus că eu credeam că el se afla în curs de a zdrobi recordurile la masculin. Chiar am crezut că o va egala pe Margaret Court.

Credeam că va câștiga 25 sau 27 de Grand Slam-uri, dar făcând abstracție de palmaresul său, eu cred că dacă alege să nu se vaccineze, vor fi multe turnee și alte Grand Slam-uri la care nu o să mai poată participa", a spus Gilbert, potrivit Tennisnow.

Tsitsipas: Noi arătăm ca nişte proşti 

”Djokovic joacă după propriile reguli și a făcut ceea ce mulți jucători nu ar fi avut curajul, mai ales după ce ATP a anunțat anumite condiții pe care jucătorii trebuie să le îndeplinească pentru a intra in Australia.

Nimeni nu ar fi crezut că poți intra în Australia nevaccinat și fără a respecta protocoalele. Ai nevoie de mult curaj pentru a face asta…să pui Grand Slam-ul în pericol. Cei mai mulți suntem vaccinați cu schema completă și am urmat toate protocoalele.

Pe de altă parte, se pare că nu toți joacă după aceleași reguli. O mică parte alege propria cale, ceea ce ne face pe noi, majoritatea, să arătăm ca niște proști”, a spus Stefanos Tsitsipas, citat de Digisport. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel