Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, numărul 2 mondial, s-a calificat marţi în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Australian Open, după ce s-a impus în trei seturi în faţa spaniolei Carla Suarez Navarro, 6-0, 6-7 (3), 6-2.
Suarez Navarro este locul 39 WTA. Meciul a durat două ore şi 14 minute. Wozniacki, fost lider mondial, atinge astfel pentru a doua în carieră semifinalele la Australian Open, după 2011, când nu a reuşit să ajungă în ultimul act. Suarez nu a depăşit niciodată sferturile de finală la Australian Open.
Wozniacki o va avea ca adversară în semifinale pe surprinzătoarea belgiancă Elise Mertens, ocupanta locului 37 în clasamentul WTA, care, la prima sa participare la această competiţie de Mare Şlem, a trecut marţi în două seturi, 6-4, 6-0, de ucraineanca Elina Svitolina, favorita numărul 4, într-o partidă disputată marţi la Melbourne.
Ameninţare pentru locul 1 al Simonei Halep
Caroline Wozniacki şi Karolina Pliskova (Cehia), a şasea favorită, sunt singurele jucătoare care o mai pot detrona pe românca Simona Halep din poziţia de lider al clasamentului mondial din tenisul profesionist feminin, însă ambele trebuie să joace finala turneului Australian Open. Halep, care anul trecut a pierdut în primul tur la Melbourne, va juca în sferturile primului turneu de Mare Şlem al anului cu Karolina Pliskova, pe care a învins-o de cinci ori în şase confruntări.
Wozniacki e obligată să joace finala la Melbourne pentru a avea o şansă să fie numărul 1 WTA, potrivit site-ului circuitului profesionist feminin. Dacă Halep şi Wozniacki se califică în finală, campioana va pleca de la Melbourne din postura de lider mondial.
[citeste i]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai