Data publicării:
Australia va administra a patra doză de vaccin împotriva Covid-19
Guvernul australian a anunţat vineri că va oferi o a patra doză dintr-un vaccin anti-COVID-19 persoanelor cele mai vulnerabile, dacă sunt de acord, în perspectiva iernii australe care începe în iunie şi pentru a evita impactul unor noi focare de coronavirus, relatează EFE.
Decizia de a pune cea de-a patra doză la dispoziţia persoanelor cu risc de a dezvolta forme grave răspunde recomandărilor Grupului Consultativ Tehnic Australian pentru Imunizare (ATAGI), notează într-un comunicat Ministerul australian al Sănătăţii.
A patra doză, care va fi disponibilă împreună cu vaccinul antigripal începând cu 4 aprilie, va trebui administrată la distanţă de cel puţin patru luni de la efectuarea celei de-a treia doze (booster), informează ministrul sănătăţii, Greg Hunt, într-un comunicat.
Măsura vizează populaţia indigenă cu vârsta peste 50 de ani şi persoanele care trăiesc în reşedinţele pentru vârsta a treia sau care primesc asistenţă la domiciliu. Cu 95 la sută din populaţia de peste 16 ani vaccinată cu schema completă, Australia a raportat vineri peste 45.500 de noi contagieri şi aproximativ 20 de decese, potrivit datelor preliminare, astfel încât numărul total al cazurilor a ajuns la peste 4,1 milioane, iar cel al deceselor la 5.844 de la începerea pandemiei, scrie Agerpres.
Citește și Franţa oferă a patra doză de vaccin persoanelor de peste 80 de ani
Autoritățile franceze au anunțat că doza a patra de vaccin anti-coronavirus este disponibilă pentru persoanele de peste 80 de ani.
Prim-ministrul francez Jean Castex a anunţat sâmbătă, într-un interviu acordat pentru cotidianul Le Parisien, că cea de-a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 va putea fi administrată "persoanelor de peste 80 de ani care au primit doza booster cu cel puţin trei luni în urmă", în urma unei uşoare recrudescenţe a pandemiei de coronavirus în această ţară, informează AFP.
Jean Castex a mai spus că le recomandă "cu fermitate persoanelor care au o sănătate fragilă din cauza vârstei sau a patologiilor lor să continue să poarte masca sanitară în spaţiile publice închise şi în timpul manifestărilor cu participare numeroasă".
Recunoscând că Franţa se confruntă în prezent cu "o creştere a numărului de cazuri de COVID-19", Jean Castex a exlus însă "schimbarea strategiei" de combatere a pandemiei, în contextul în care majoritatea restricţiilor antiepidemice vor fi anulate luni, 14 martie, inclusiv a paşaportului de vaccinare.
"Consiliul ştiinţific, căruia i-am solicitat o opinie, ne-a spus că mai ales sub-varianta BA.2 este aceea care se află la originea recrudescenţei" pandemiei. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News