Aurora Liiceanu își întâlnește cititorii la București
Data publicării:
Autor: Magdalena Popa Buluc
WhatsApp

Duminică, 21 mai 2017, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc o întîlnire cu Aurora Liiceanu, prilejuită de lansarea volumului Madlena, apărut de curând la Editura Polirom, și în format digital.

Alături de autoare, vor vorbi Nayla Elamin, prefațatoarea volumului, și scriitoarea Adina Popescu.

Pentru unii dintre noi, trecutul este un ţinut străin. Pentru alţii, e mereu aproape – un cuvânt, un gest, o imagine pot reînvia, asemenea madlenei lui Proust, întâmplări sau senzaţii de demult.

O carte o face pe Aurora Liiceanu să-şi amintească minunatele veri petrecute la Vama Veche împreună cu prietena ei Pusi Cocea. Ele sunt complet diferite: una provine dintr-o familie aristocratică, cu o istorie tumultuoasă, din care fac parte personalităţi ca Petru Comarnescu sau N.D. Cocea, cealaltă este fiica unui apreciat profesor de matematică; una are ochi albaştri şi o siluetă voluptuoasă, cealaltă e micuţă şi delicată; una îşi creşte cu detaşare cei trei copii mulatri, cealaltă e mereu îngrijorată pentru băieţelul ei blond. Le leagă însă o profundă afecţiune, care îi va uni peste ani şi pe copiii lor.

Despre verile fericite, despre un tablou care schimbă vieţi, despre destine zbuciumate, dar şi despre o minunată prietenie va povesti Aurora Liiceanu – completată de Nayla, fiica lui Pusi – la evenimentul din data de 21 mai.

Fragment din volum: Tatăl meu, aflînd că sunt prietenă cu Pusi, cum am spus, m-a întrebat ce apropieri există între mine şi ea, fiindcă nu vedea potriviri între noi, ea era din lumea artistică. Nu mi-au plăcut vorbele lui. I-am răspuns sec cam aşa : „Ea este o versiune imposibilă a mea, eu nu aş putea fi niciodată ca ea, nici să fac şi să gîndesc ca ea, şi pentru asta, pentru că este atît de diferită de mine, o admir, îmi place de ea, îmi place compania ei“.

Din cuprins: Mărgele şi madlene La piaza rea, Stoiana În altă lume sînt alte reguli Şase într-o cameră Vorbe răzleţe din amintirile mele şi ale altora

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare şi a predat psihologie la diferite universităţi din Bucureşti, dar şi la UQAM (Canada) sau EHESS (Franţa). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeaşi autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru poveşti (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016), Viaţa nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucişate (2012), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminităţii (2013), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre şi nurori. La cine este cheia? (2014), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri (2015, 2016) şi Ea şi El. Biografia unei relaţii (2016).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel