Democrația românească a făcut pași înapoi, odată cu accederea în Parlament a partidului AUR, formațiune de factură neofascistă, declară deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei și Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, scrie Mediafax.
Alexandru Muraru cere autorităților judiciare să ia măsuri împotriva unui reprezentant al partidului AUR, care a publicat pe Facebook o listă cu ceea ce el numește „trădători de patrie, care ar trebui executați”, dacă ar fi reintrodusă pedeapsa cu moartea.
„Eu cred că asistăm la un fenomen foarte periculos. Odată cu accederea în Parlament a unui partid de factură neofascistă, eu cred că democrația românească a făcut din păcate pași înapoi, ne-am întors în timp”, spune la RFI Muraru.
AUR, scos în afara legii?
Întrebat dacă AUR, partid ales democratic în Parlament, poate fi scos în afara legii, Reprezentantul Special al Guvernului a răspuns: „Din punctul meu de vedere, s-au adunat numeroase elemente care merg spre această direcție, pentru că sigur, legea este foarte clară, există anumite condiții în care un partid poate fi scos în afara legii, dar acum noi ne aflăm în fața unui cumul de factori și de acțiuni care converg spre această direcție, la mai puțin de șase luni de la accederea acestui partid politic în Parlament (...), ceea ce înseamnă că există circumstanțe atenuante ca acest partid să fie supus nu doar unei monitorizări, dar unei asemenea acțiuni de scoatere în afara legii”.
Alexandru Muraru apreciază că ”există această tendință a exemplului de a reproduce ceea ce fac acești politicieni, simpatizanți ai acestui partid, membri ai acestui partid, în toate palierele societății, în stradă, în mediul online, în Parlamentul României, în mass-media. Deci ei sunt prezenți peste tot și impregnează în spațiul public această atmosferă de instigare la ură permanentă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor