Data publicării:

Augustin Zegrean, operat la Elias. Ce implicații poate avea pentru CC

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
zegrean
zegrean

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, este operat  la Spitalul Elias în urma fracturii de col femural care a suferit-o după căzătura, de luni seara, la intrarea în Parcul Herăstrău. Disponibilizarea lui Zegrean pentru o perioadă lungă necesară recuperării poate duce la o blocare a cazurilor care trebuie rezolvate de Curte.

Iniţial, Augustin Zegrean a fost internat la Spitalul Universitar, după ce acesta alesese inițial o clinică privată,  dar s-a decis până la urmă ca operaţia să fie făcută la Spitalul Elias. În cursul zilei de marţi, medicii au efectuat o serie de investigaţii premergătoare operaţiei.

 Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost internat într-un spital din Bucureşti, cu fractură de col femural, după ce a căzut pe gheaţă, la intrarea în Parcul Herăstrău.

O operaţie de fractură de col femural imobilizează pacientul mult timp la pat, ulterior fiind nevoie de o perioadă de recuperare. În aceste condiții, absența președintelui Zegrean poate duce la blocarea cazurilor care se află pe masa judecătorilor. Este știut faptul că Băsescu și fosta putere beneficiază de aportul a cinci judecători la Curte, iar în absența lui Zegrea este lesne de înțeles că se va ajunge la voturi  de patru la patru. Deciziile Curții Constituționale se iau cu majoritate de voturi.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel