”Fiind vorba despre remaniere, în situația de remaniere, președintele este cel care decide, nu premierul, așa scrie în Constituție. Președintele numește și revocă la propunerea primului ministru, de aici încolo e treaba președintelui dacă o face, când o face și cum o face” a spus Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, la Antena 3.
Tudorel Toader spunea, în această dimineață, că ”Există sigur Constituție, este o decizie, cred că 875, a Curții, din 2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procesul de numire și de revocare a unui ministru. Pentru că eu v-am spus și am deplină convingere faptul că Guvernul îi aparține primului ministru. Nici președintelui și nici Parlamentului. Prin urmare, voița primului ministru este decisivă și o voi respecta."
Iohannis, refuz miniștri, aspect nereglementat
Întrebat câte nominalizări poate refuza președintele, Augustin Zegrean a explicat că nu este reglementat acest aspect: ”Nu este reglementată povestea aceasta, nu scrie în Constituție și nici în legea Guvernului de câte ori președintele poate să refuze. Este decizia aceea a CCR care spune că președintele poate să refuze o singură dată, dar mai este o decizie a CCR care spune că președintele poate să ceară premierului să vină cu altă propunere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri