Data publicării:

Augustin Zegrean: Dacă nu e cvorum, moțiunea nu poate fi citită în Parlament

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Augustin Zegrean: Dacă nu e cvorum, moțiunea nu poate fi citită în Parlament
Augustin Zegrean: Dacă nu e cvorum, moțiunea nu poate fi citită în Parlament

Augustin Zegrean a vorbit despre necesitatea cvorumului la ședința plenului reunit al Parlamentului  de mâine.

Alegeri prezidentiale 2024

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a spus că joi în plenul reunit va fi citită moțiunea și i-a chemat pe toți cei care vor ca premierul Florin Cîțu să plece să o voteze. „PSD a boicotat de vineri seara 4 ședințe de Birou Permanent Reunit, a spus Moșteanu (citește AICI).

Totodată, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

„Premisa esențială care face imposibilă împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură este însăși constituționalitatea inițierii, depunerii și comunicării moțiunii de cenzură. (...) Solicităm instanței de contencios constituțional să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, se arată în sesizare (citește continuarea AICI).

Augustin Zegrean a lămurit lucrurile privind citirea moțiunii

Juristul Augustin Zegrean, judecător al Curții Constituționale între 2007 și 2016, a intervenit telefonic la Antena 3, undea a spus că citirea moțiunii de cenzură nu poate fi legală atâta vreme cât nu există cvorum la ședința plenului reunit al Parlamentului:

„În Constituție avem Articolul 67 care spune că Senatul și Camera Deputaților adoptă legi, moțiuni și hotărâri în prezența majorității membrilor. Mâine nu se adoptă o lege, nici hotărâre și nici moțiune, mâine doar se citește dacă ședința e valabilă. Totuși, regulamentul lor spune că primul lucru pe care îl face președintele care conduce ședința comună e să verifice cvorumul.

Tot în Regulament, la Articolul 23, se spune că dacă nu există cvorum, președintele suspendă ședința și anunță ziua când se va relua.“, a precizat Augustin Zegrean la Antena 3.

Regulamentul interzice citirea moțiunii

„Cutuma parlamentară a modificat un pic lucrurile și ședințele acestea se pot face și în lipsa cvorumului, practica asta există. E vorba de ședințele în care nu se votează, iată, se pot ține și fără cvorum. Totuși, aici vine Regulamentul ședințelor comune și vorbește despre cvorum și spune că dacă nu e cvorum, ședința se suspendă. Mai mult decât atât, tot Regulamentul spune că în timpul dezbaterilor, oricare lider parlamentar poate să ceară verificarea cvorumului și dacă se constată că nu este se suspendă ședința“, a mai spus Augustin Zegrean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel