Data actualizării:
Data publicării:

Augustin Zegrean (CCR) cu câinele, la concurs de frumusețe. "Unii cu caprele, alții cu câinii"

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Câinele preşedintelui Curţii Constituţionale (CCR), Augustin Zegrean, un ciobănesc german cu păr scurt, a câştigat, sâmbătă, titlul de campion naţional la o expoziţie canină de frumuseţe care are loc în judeţul Bistriţa-Năsăud. 

Concursul nu a fost unul ușor. Au fost admirați câini din opt țări. Sâmbătă, la manifestări a fost prezent şi preşedintele CCR, Augustin Zegrean, al cărui câine a participat la expoziţia canină de frumuseţe.

"Am un singur câine, Cris von Bistritz, face parte din rasa Ciobănesc german cu păr scurt, are un an şi trei luni, adică e junior. Astăzi (sâmbătă - n.r.) a ieşit campion naţional. Am mai avut înaintea lui un câine din aceeaşi rasă, dar nu prea mergeam cu el la expoziţii fiindcă era foarte agresiv şi nu suporta pe nimeni în jurul lui decât pe noi. Acesta e mai cuminte. L-am dat la şcoala de dresaj şi e foarte bine acum. L-am adus să văd dacă el corespunde standardelor rasei şi ne oprim aici. Are valoare pentru el acest titlu de campion, fiindcă poate fi reproducător, să facă pui care să fie de rasă", a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, scrie ziaruldeiași.ro

Unii cu caprele, alţii cu câinii

Augustin Zegrean a mai spus: "Ne potrivim foarte bine. De altfel, aşa se şi spune, că omul şi câinele încep să se asemene. Nu mi-aş face probleme să mă duc cu el la Curte, dar nu ştiu dacă şi colegii mei ar aprecia. Unii cu caprele (Toni Greblă - n.r.), alţii cu câinii. Oricum, el are şi câini, din câte ştiu eu. Transmitem un mesaj de dragoste faţă de animale şi faţă de lume în general. Eu nu am o problemă, chiar îl iubesc, deşi am fost criticat atunci cu eutanasierea. Trebuie făcută ordine, nu poţi să îi laşi pe stradă, nu se poate". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel