Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Augustin Lazăr a participat, în perioada 12 - 15 noiembrie, la invitaţia UNESCO, la workshopul cu tema "Combaterea traficului ilicit de bunuri culturale", organizat la Roma. Evenimentul se adresează autorităţilor din România şi Republica Moldova şi reprezintă o oportunitate pentru participanţi de a-şi dezvolta cunoştinţele din domenii asociate prevenirii şi combaterii traficului ilicit de bunuri culturale, precum restituirea bunurilor culturale, măsuri de prevenire şi reducerea riscurilor.
În cadrul evenimentului, Augustin Lazăr a susţinut o prezentare pe tema protecţiei patrimoniului cultural din perspectiva expertizei autorităţilor naţionale în acest domeniu. De asemenea, Lazăr a detaliat aspecte privind legislaţia specifică şi a expus un studiu de caz, facilitând astfel schimbul de bune practici între autorităţile italiene, române şi moldovene.
Augustin Lazăr a avut o întrevedere cu Riccardo Fuzio, procurorul general al Curţii de Casaţie Italiene
În cursul zilei de marţi, Augustin Lazăr a avut o întrevedere cu Riccardo Fuzio, procurorul general al Curţii de Casaţie Italiene. Discuţiile au vizat cooperarea judiciară româno-italiană, aspecte referitoare la parchetul european, colaborarea dintre cele două parchete generale, inclusiv în contextul unor evenimente care vor avea loc în perioada când România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, precizează sursa citată.
Miercuri, delegaţia română a efectuat o vizită la Direcţia Naţională Antimafia şi Antiterorism, unde s-a întâlnit cu Federico Cafiero de Raho, procurorul naţional antimafia. Temele abordate în cursul întâlnirii au vizat cooperarea româno-italiană în domeniul combaterii criminalităţii organizate, măsurile asiguratorii şi importanţa recuperării bunurilor în cadrul procedurilor penale. În cadrul întrevederilor cu procurorul general al Curţii de Casaţie Italiene şi cu procurorul naţional antimafia s-a agreat consolidarea cooperării şi organizarea pe viitor a unor întrevederi de lucru între magistraţii italieni şi români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008