Audieri în Camera Reprezentanților după asaltul asupra Capitoliului. Democrații anchetează familia lui Trump și asistenții fostului președinte
La Washington, Comisia specială a Camerei Reprezentanţilor pentru investigarea asaltului asupra Capitolului, din 6 ianuarie 2021, începe o serie de audieri publice televizate, în care investigatori conduşi de democraţi vor aduce în atenţie aspecte esenţiale din depoziţiile principalilor asistenţi ai fostului preşedinte republican şi ale membrilor familiei acestuia, într-un efort de a-i convinge pe americani că revolta a fost un atac orchestrat asupra democraţiei.
Un sondaj Ipsos, ale cărui rezultate au fost publicate astăzi, indică însă faptul că peste jumătate din republicani sunt convinşi că atacul asupra Capitolului a fost de fapt orchestrat de democraţi, care au vrut să arunce o lumină proastă asupra lui Donald Trump, scrie RADOR.
Audierile familiei lui Trump, transmise de televiziune
Comisia a avut până acum peste 1.000 de interviuri şi a analizat 140.000 de documente, inclusiv email-uri. Pe baza acestor date, Comisia "6 ianuarie" a Camerei Reprezentanţilor va începe în această seară prezentarea publică, la o oră de vârf, a celor descoperite în cursul investigaţiei.
Comisia va deschide și seria audierilor publice prin expunerea video a mărturiilor consilierilor şi membrilor familiei fostului preşedinte Trump, ca şi un documentar privind rolul grupului de extremă dreapta Proud Boys (Băieţii mândri) în insurecţie. Membrii comisiei spun că dovezile culese demonstrează că Donald Trump s-a aflat în centrul unui efort coordonat de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, câştigate de Joe Biden, efort care a rezultat într-o insurgenţă a suporterilor fostului preşedinte, care au luat cu asalt Capitoliul şi au întrerupt numărătoarea oficială a voturilor în Congres, esenţială pentru transferul paşnic al puterii prezidenţiale.
Un reporter sub acoperire, martor al acuzării, după 6 luni în grupul Proud Boys
În primele audieri publice dintr-o serie de şase, în luna iunie, vor depune mărturii Caroline Edwards, ofiţer de Poliţie al Capitoliului, care a fost grav rănită în timpul atacului şi Nick Quested, un cineast britanic care a petrecut luni de zile cu Proud Boys, grup pe care Canada l-a desemnat grup terorist şi care a filmat imagini care vin cu dovezi cruciale pentru investigaţia comisiei şi cea a Departamentului Justiţiei.
”Vom arăta cum s-a desfășurat o conspirație pentru a răsturna rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 şi de a bloca transferul de putere, spune congresmanul Jamie Raskin, preluat de Radio Romania Actualități. Este un eveniment incredibil şi fără precedent în istoria noastră. Trebuie cu adevărat să te întorci înapoi la războiul civil pentru a vedea aşa ceva, dar chiar şi atunci, confederaţii nu au negat că Abraham Lincoln a câştigat alegerile, ci a urmărit secesiunea faţă de uniune. Aici avem de-a face cu un efort de a minţi în legătură cu cine a câştigat alegerile. Comisia a găsit dovezi privind planificarea concertată şi activităţi premeditate în acest sens. Ideea că a fost o demonstraţie spontană, care a ieşit de sub control, este absurdă. Donald Trump şi Casa Albă s-au aflat în centrul acestor evenimente. Într-o manieră bipartizană, Senatul şi Camera Reprezentanţilor au ajuns deja la concluzia că fostul preşedinte Donald Trump a incitat insurecţia. Comisia are dovezi care vorbesc însă mult mai mult decât despre incitare”.
Republicanii, cu două excepţii, Liz Cheney şi Adam Kinzinger, încearcă să îl apere în continuare pe fostul preşedinte Trump. Şi în ziua de astăzi, Trump continuă să afirme că a câştigat alegerile din 2020, iar aliaţii săi de la Capitoliu continuă să susţină, fără să explice de ce, că investigaţia este una politică, aşa cum susține liderul minorităţii republicane din Camera reprezentanţilor, congresmanul Kevin McCarthy.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News