Prima intrebare se refera la procurori si o aud din ce in ce mai des sub forma unei exclamatii. Extrem de periculoase. Cea de-a doua intrebare se refera tot la procurori. Si imi apartine. Este extrem de interesant sa analizam aceasta dilema, lansata tot mai insistent in spatiul public. De sub controlul cui au scapat unii procurori? Si chiar au scapat? Si exista, cu alte cuvinte, alti procurori care se afla sub control? Al cui control? De unde pana unde un asemenea mod de a gandi despre o activitate extrem de importanta cum este cea a avocatilor statului, a celor care apara avutul public si personal, viata cetatenilor si integritatea institutiilor?

Sa incep printr-o afirmatie cu un caracter, sa-i spunem, mai radical. La scurt timp dupa ce Monica Macovei a preluat portofoliul Justitiei impreuna cu Traian Basescu, a scris si a pus in opera o noua lege prin care numirea sefiilor Parchetelor nu mai era apanajul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii, presedintele nemaifacand altceva decat sa indeplineasca o formalitate, iar Guvernul, prin reprezentantii sai, nemaijucand niciun rol. Din acel moment, propunerile pentru structurile de conducere ale marilor Parchete urmau sa fie facute de ministrul Justitiei, trecute prin CSM, care nu mai avea decat un rol consultativ, si apoi aprobate de presedinte. Cu alte cuvinte, domana Monica Macovei, in calitate de ministru al Justitiei, impreuna cu Traian Basescu, in calitatea sa de presedinte, au creat practic toate structurile pe care le avem azi atat la nivelul Parchetului General, cat si la nivelul DNA. Iar situatia s-a perpetuat. Pana azi. Pentru ca efectul pactului de coabitare a facut ca, si in continuare, presedintele sa aiba un cuvant decisiv de spus, iar ministrul Justitiei sa fie silit tot de pact, caruia i s-a adaugat o presiune externa si o presiune din partea CSM - intre timp condus de procurorii agreati de Basescu - sa aleaga, tot dintre persoanele desemnate, cu mai multi ani in urma, in staff-ul respectivelor institutii de tandemul Macovei-Basescu.

 In aceasta situatie fiind, nu este de mirare ca, asteptand niste nominalizari politice, procurorii de la Parchetul General si de la DNA se feresc sa isi depuna candidaturile. In primul rand, pentru ca stiu ca decizia nu se ia in functie de calitatile lor profesionale si, in al doilea rand, din teama ca, daca isi doresc sa intre intr-o competitie ierarhica, ar putea fi pedepsiti mai tarziu de catre cei numiti de la Cotroceni.

 S-a ajuns astfel nu numai la o subordonare politica la nivelul structurilor de varf ale Parchetelor, ci si, cum aratam mai sus, la preluarea de catre procurori a conducerii Consiliului Superior al Magistraturii. Ce este, in definitiv, CSM? Este epicentrul unei puteri in stat care se numeste Justitie. Si ce este, pana la urma, Justitia? In sens strict, reprezinta intreaga activitate a judecatorilor, indiferent de natura cauzelor pe care le solutioneaza. Desigur, in sens larg, vorbind despre Justitie putem sa ii includem si pe ceilalti doi actori importanti care sunt pe de o parte avocatii statului, respectiv procurorii care fac anchete si intocmesc rechizitorii dupa care devin acuzatori in procese, si avocatii cetatenilor ori ai societatilor comerciale care sunt apartori in aceleasi procese. Cum din CSM nu fac parte si avocatii, nu ar trebui sa faca parte nici procurorii. Si, cu atat mai putin, ei ar trebui sa conduca aceste institutii.

 Conducand CSM, care, la randul sau, are in subordine Inspectia Judiciara, este limpede ca este cvasi-imposibil sa asistam la sanctionarea unor procurori pentru abuzuri ori pentru incalcari ale procedurilor.

Citește mai multe pe CorectNews

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News