Au pus cătușe muzicii
Autor: Corespondență de la Magda Mihăilescu | Publicat pe: 26 mai 2022, 15:59
WhatsApp
Cadru din filmul Metronom cu Mara Bugarin și Șerban Lazarovici
Cadru din filmul Metronom cu Mara Bugarin și Șerban Lazarovici
Cu decenii în urmă, Arrabal inventa un titlu poetic unei piese iconoclaste, provocatoare, impudice, Au pus cătușe florilor (Et ils passèrent des menottes aux fleurs), subiect al unui spectacol pe măsură, semnat de Alexander Hausvater. Mi-a trecut prin cap că și Alexandru Belc, proaspătul debutant la Cannes în lungmetrajul de ficțiune (secțiunea Un certain regard) ar fi fost îndreptățit să-și numească opera prima Au pus cătușe muzicii. Gândul e mai demult, când încă nu văzusem filmul.

Aflasem doar subiectul, nefericitele întâmplări ale unui grup de elevi din anii 70, vinovați de a fi fost ascultători ai emisiunii Metronom duminical, de mare succes în epocă ,a lui Cornel Chiriac, de la Radio Europa liberă. Au pus cătușe muzicii suna bine, dar cineastul a ales un titlu abrupt, fără ocolișuri, Metronom, pentru o poveste în care până și umbrele tremurânde ale poeziei sunt umilite. Libération – ziar pe care îl citez des, pentru talentul criticilor săi de a nu se lăsa păcăliți, a intuit exact esența filmului : « Sec et maîtrisé », ceea ce aș traduce prin « auster și controlat/stăpânit ». Auster și  nu « uscat», cum ar putea lăsa să se înțeleagă o lectură grăbită. Povestea are viață, o viață mereu amenințată, sugrumată. Anii 70, cu iluzia de scurtă durată a unei slăbiri a lațului la începutul deceniului, cu înghețul coborât peste toată întinderea creației artistice după teribilele Teze din iulie la sfârșitul lui, perioadă tulbure, mai greu captată de cinematograful nostru postrevoluționar, ecoul lor trist pare a fi adevărata muzică ce submergează povestea de pe ecran.

Deși filmul se dechide cu imaginea tinerilor liceeni îndrăgostiți, fundalul pe care sunt proiectați, masivitatea amenințătoare a clădirii Academiei militare pare a fi cea a unui zid dincolo de care nu se trece. O neliniște încă fără nume pare a interzice bucuria. Ana, protagonista (excelenta debutantă Mara Bugarin), instalează de la bun început o tensiune care se va vărsa apoi în întreg corpul filmului. Știe că trăiește ultimele zile ale iubirii pentru colegul ei  Sorin (Șerban Lazarovici).  Strângerea de inimă cu care ia parte la petrecerea din casa unei prietene, acolo unde se ascultă incriminata emisiune, este vag premonitorie. Așa cum este întregul party, cu aerul stîngaci, de bucurie ciuntită, al dansurilor zilei  Nu ni se comunică amănunte ale unei eventuale piste narative, totul se ascunde în deplasarea stărilor, ca într-o ceață despre care nu știi când se va risipi.

2. -imagine fara descriere- (cannes-2022-metronom-reg-actori_58202200.jpg)

Regizorul Alexandru Belc și actorii săi  /  Foto Cristian Radu Nema



Este punctul forte al regizorului, exersarea talentului pe terenul alunecos al presentimentelor. Cineva va trăda. Cu prețul unor bilete de avion pentru aprobarea plecării din țară a întregii familii. Ana, cea atât de fragilă în aparență, fata îndrăgostită, va trăi de două ori trădarea. Actrița a împrumutat eroinei sale rezistența trestiei care se apleacă, dar nu se frânge, nici măcar în fața unei bătrâne vulpi a meseriei de anchetator, uns cu toate alifiile, cum este personajul lui Vlad Ivanov. Neașteptatul , tulburătorul final al filmului, imaginea unui alt grup de elevi, strânși tot în fața acelui zid cenușiu, alungă orice iluzie. Viața nu a intrat  pe vreun teren al armoniilor, simetria figurativă neliniștește, căci posibila cea mai apropiată sugestie este a unei noi generații care își așteaptă rândul. La umilire, spaime, la asfixiere, compromis, de ce nu – la trădare.  Răul a fost demult plămădit, a crescut într-un organism bolnav.

3. -imagine fara descriere- (cannes-2022-metronom-reg-actrita_51059200.jpg)

Alexandruj Belc și protagonista Mara  Bugarin  /  Foto Cristian Radu Nema

Deși subiectul este desprins dintr-o realitate românească consemnată în cronicile timpuljui, filmul lui Alexandru Belc a fost bineînțeles de criticii străini , de cei cu organ pentru semnalele istoriei. Screen International a subliniat ca pe un merit felul în care autorul « distilează presiunea politică și culturală a regimului opresiv al țării, într-un instantaneu al unor adolescenți aflați în pragul maturizării. Lupta lor pentru a-și găsi vocea e împiedicată de toată lumea, de la părinții îngrijorați la membrii Securității.” (…) “Nu este o chemare la arme ci, mai degrabă, un studiu calm și contemplativ despre efectele ascunse ale opresiunii”. Imposibilitatea de a acoperi în întregime proiecțiile secțiunii Un certain regard face dificilă o comparație cu celelate pelicule concurente. Din aceleași rațiuni ale suprasolicitării profesionale, acestora din urmă li se acordă mai puțin spațiu în media festivalieră. Metronom își are locul lui în peisajul acestei ediții, printre cele mai solicitante din ultimii ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?