Au început operaţiunile militare împotriva Libiei lui Gaddafi
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat sâmbătă că avioanele occidentale împiedică deja atacurile aeriene ale colonelului Muammar Gaddafi asupra rebelilor din Benghazi, fieful Opoziţiei. Sarkozy a declarat că avioanele franceze sunt pregătite să intervină şi împotriva blindatelor.
Preşedintele francez a arătat că acesta este răspunsul aliaţilor la agresiunile liderului libian împotriva populaţiei. Sarkozy a făcut apel la Gaddafi să respecte rezoluţia ONU pentru a evita ce este mai rău, acuzându-l că a sfidat ultimatumul internaţional cu privire la încetarea ostilităţilor împotriva rebelilor. Sarkozy a mai spus că se acţionează împreună cu statele arabe pentru a contracara nebunia ucigaşă din Libia. Anunţul său a fost făcut la finalul summitului pe problema libiană. Liderii mondiali aliaţi au anunţat sâmbătă începerea operaţiunilor militare împotriva forţelor loiale liderului libian Muammar Gaddafi.
Gaddafi l-a acuzat, la rândul său, pe Sarkozy că ar fi primit sponsorizări de la guvernul libian în campania electorală şi a avertizat că situaţia în zonă se va deteriora în cazul unei intervenţii militare occidentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News