Data publicării:
Au fost găsite osemintele unui alpinist britanic dispărut în 1971
Poliția a anunțat joi că osemintele umane găsite anul trecut în Alpii elvețieni au fost identificate ca aparținând unui alpinist britanic dispărut cu peste 50 de ani în urmă.
La sfârşitul lunii iulie 1971, dispariţia unui alpinist britanic a fost raportată poliţiei, însă căutările efectuate în regiune la acea vreme s-au încheiat fără rezultate.
La data 3 august 2022, doi alpinişti au descoperit oseminte umane pe gheţarul Chessjengletscher din apropiere de Saas-Fee, o staţiune alpină din sudul Elveţiei.
După aproximativ un an acestea au fost identificate.
Experţii au fost nevoiţi să analizeze mai multe dosare deschise pentru persoane dispărute. Ei au trecut ulterior la o analiză antropologică a rămăşiţelor.
"În colaborare cu specialişti de la Interpol Manchester şi cu autorităţi din cadrul poliţiei scoţiene a fost găsit un membru al familiei. O comparaţie directă a ADN-ului a dovedit că osemintele găsite erau cele ale alpinistului britanic care a fost dat dispărut la sfârşitul lunii iulie 1971", a explicat poliţia cantonală din Valais.
Identificarea oficială a fost realizată la 30 august.
Ca urmare a încălzirii globale, gheţarii în retragere aduc la suprafaţă din ce în ce mai multe rămăşiţe ale unor alpinişti daţi dispăruţi cu zeci de ani în urmă.
La sfârşitul lunii iulie, rămăşiţele unui alpinist german dat dispărut în 1986 au fost găsite pe un alt gheţar elveţian, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News