Au fost anunțate primele nume ale artiștilor care vor participa la UNTOLD
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Foto: Facebook / UNTOLD
Foto: Facebook / UNTOLD
Un moment mult așteptat de fanii unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume a sosit.

Organizatorii UNTOLD anunță primii artiști care vor urca în acest an pe scena principală a festivalului între 4 și 7 august. Unii dintre ei vin pentru prima oară în România sau la UNTOLD, scrie cluju.ro

David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, Kygo, Major Lazer, Morten, Oliver Heldens, Paul Kalkbrenner LIVE și Tujamo fac parte din cea de-a șaptea poveste din tărâmul magic creat timp de 4 zile și 4 nopți în Cluj-Napoca. Lor li se alătură Above & Beyond și artista britanică Anne-Marie, o premieră pentru țara noastră. 

Unul dintre cei mai apreciați și așteptați artiști, Kygo, pregătește un show deosebit pentru UNTOLD. DJ-ul și producătorul norvegian este cel care a pus bazele unui nou stil în muzica electronică, tropical house, la care a adăugat instrumentul său preferat, pianul.

Kygo senzația din ediția acestui an

În 2014, a lansat primul single, Firestone, o colaborare cu artistul australian Conrad Sewell, iar la finalul lui 2015 a stabilit un record absolut:  un milliard de accesări pe Spotify, pentru ca un an mai târziu să ajungă la 2 miliarde de stream-uri.  În 2019, Kygo a ajuns în toate topurile lumii cu o versiune cover pentru o piesă iconică, Higher Love. Artistul a fost contactat de Pat Houston, avocata care se ocupă de moștenirea regretatei Whitney Houston și de Clive Davis, de la Sony Music Entertainment, label care gestionează catalogul Whitney Houston, pentru a realiza un cover al acestui hit lansat de Houston în anul 1990. Kygo a folosit înregistrările artistei din acel an, iar producția a fost un succes uriaș: Higher Love a ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard și s-a auzit la radiouri din întreaga lume.

Kygo și-a completat lista colaborărilor memorabile cu ,,What’s Love Got To Do With It” (Tina Turner), și remixul pentru legendara piesă ,,Hot Stuff”, lansată de regina muzicii disco, Donna Summer,  în 1979.

Major Lazer va ajunge în România în 2022

O premieră pentru România, la festivalul UNTOLD, este Major Lazer (“soundsystem”), un proiect de muzică electronică format din Diplo, Jillionaire și Walshy Fire. Bazele acestei colaborări unice au fost puse de  DJ-ul şi producătorul american Diplo, iar ca stil, muzica trupei este o fuziune de genuri între reggae și dancehall, cu elemente din dance și electro house. Publicația americană Billboard a inclus proiectul Major Lazer în clasamentul celor mai buni 100 de artiști din spectrul dance.

Single-ul ,,Lean On” a ajuns la un număr de 1 miliard 600 de milioane de stream-uri pe Spotify,  iar pe platforma YouTube, clip-ul oficial al piesei a trecut de 3 miliarde 160 de milioane de vizualizări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel