Au apărut adidașii pentru cai. Încălțările se vând cu 1.200 de dolari perechea
Ţi-ai fi imaginat vreodată că un cal poate merge la trap încălţat? În adidaşi? Iată că se poate!
Horse Kicks sunt exact ceea ce par a fi: adidași pentru cai. Create după modele populare pentru oameni, încălțările se vând cu cel puțin 1.200 de dolari perechea. Cu foarte puține excepții, potcoavele cailor au rămas practic neschimbate de sute de ani, dar acest lucru este pe cale să se schimbe datorită lui Marcus Floyd, expert în personalizarea pantofilor sport. Floyd a creat mai multe perechi de încălțări care păstrează elementele care fac de obicei ca mărci precum Air Jordan, Yeezy sau NewBalance650 să iasă în evidență. În același timp, adidașii sunt, în esență, potcoave, așa că răspund și ergonomiei unice a copitelor de cal, informează New York Post.
Pentru lansarea noii sale afaceri, Horse Kicks, Marcus Floyd a creat mai multe modele pentru sezonul de toamnă 2022, inclusiv adidași inspirați de modele populare precum Air Jordan sau Aimé Leon Dore, de la New Balance. Din 24 octombrie, adidașii Horse Kicks pot fi comandați pe site-ul companiei, cu prețuri începând de la incredibila sumă de 1.200 de dolari.
De ce se potcovesc caii
Potcovitul este un meșteșug vechi, practicat în urmă cu zeci de ani, în care sunt folosite ciocanul și nicovala pentru producerea potcoavelor, care ulterior se prind pe copita calului. La momentul actual există păreri pro și contra despre potcovirea cailor sau nepotcovirea lor. Pe de o parte sunt adepții cailor potcoviți argumentând importanța potcoavelor pentru sănătatea acestora. În schimb, de cealaltă parte, susținătorii libertății calului, cer ca animalul să poată alerga liber, nepotcovit. Aceștia atrag atenția asupra problemelor circulației sangvine pe care le pot avea patrupedele din cauza potcoavelor.
Șchiopătarea este una dintre cele mai des întâlnite probleme în urma cailor cărora li se potcovesc mult mai devreme copitele. De regulă, un durata medie de viață a unui cal este de 30 de ani, asta în funcție și de săbătatea și condițiile în care trăiește. Meșteșugul potcovitului este o meserie moștenită din generații și dusă mai departe cu simț de răspundere. În zilele noastre, meșterii potcovari se găsesc într-un număr destul de mic, de obicei prin satele de la țară, acolo unde locuitorii au cai atât pentru munca la câmp cât și pentru a se deplasa.
Caz șocant în Iași. Un cal a fost găsit cu răni de secure şi fracturi atât de grave încât a fost eutanasiat
Animalul zăcea pe câmpul de la marginea satului, unde sunt duse animalele la păscut. Iar sătenii îl bănuiesc pe un vecin, care ar fi provocat, în trecut, şi moartea unei vaci. Poliția a deschis un dosar penal şi trebuie să lămurească lucrurile. Calul zăcea pe imașul din sat, la câțiva metri de casa proprietarei. Femeia spune că și-a găsit animalul în agonie, cu o rană deschisă și fractură la un picior.
Femeia a sunat la Poliție, iar un medic veterinar a examinat calul şi a tras concluzia că nu mai poate fi salvat. În urmă cu două zile a fost ridicat de pe câmp și eutanasiat. Deocamdată, fapta este încadrată ca fiind comisă de autor necunoscut, dar s-ar putea schimba în infracțiunea de rănire cu intenție a animalelor, care se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News