Data actualizării:
Data publicării:

O nouă atracţie turistică, disponibilă pentru cei curajoşi

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Atracţie inedită în Mexic, unde turiştii pot înota alături de rechinul-balenă, fără să fie în pericol niciun moment.

În ciuda numelui său care poate provoca spaimă, marele rechin-balenă este una dintre cele mai importante atracţii din golful La Paz (nord-vestul Mexicului) unde turiştii pot înota alături de aceşti giganţi marini, notează vineri AFP.

Sunt animale tropicale, foarte blânde, alături de care se poate înota şi care se deplasează cu o viteză maximă de 8 kilometri pe oră. Sunt aşadar foarte lente şi foarte docile, explică pentru AFP Fabricio Mujica, organizatorul unor astfel de întâlniri.

Începând din luna octombrie, atunci când rechinul-balenă (Rhincodon typus) se apropie de ţărm, turiştii vin în număr mare şi aşteaptă răbdători să se poate îmbarca în grupuri de zece pe ambarcaţiuni pentru a se apropia de monştrii inofensivi care, în ciuda taliei impozante, nu sunt cetacee, ci peşti.

Având aproximativ nouă metri în lungime şi cântărind nouă tone, au un temperament liniştit şi fricos. Ambarcaţiunile trebuie să se apropie de ei cu delicateţe, cu motoarele oprite, pentru a nu-i speria.

Odată ajunşi în apă, turişti urmează instrucţiunile ghizilor pentru a putea înota alături de rechini.

Este o specie foarte sensibilă la ambarcaţiuni şi la zgomote. Au un miros foarte delicat şi detectează orice produs chimic cum ar fi uleiul şi se îndepărtează imediat, ceea ce e bine pentru că acest lucru le permite să supravieţuiască, explică Mujica.

Experienţa este foarte greu de descris... Este ceva spectaculos, spune Eduardo Rodriguez, un turist venit în Mexic pentru a înota, a doua oară, cu rechinii.

Aceste animale oferă un spectacol unic, fără pericole, celor care înoată alături de ei, subliniază Mujica.

[citeste si]

Activităţile de acest fel sunt reglementate în Mexic de Ministerul Mediului care organizează operaţiuni de supraveghere şi sancţionează ambarcaţiunile care nu respectă normele stabilite, care au ca scop protejarea speciei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel