Data publicării:

ATLANTYKRON, un fenomen românesc unic în lume!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Între 29 iulie şi 7 august, pe insula dunăreană Atlantykron (în dreptul castrului roman Capidava) se va desfăşura cea de-a XXVII-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport „Atlantykron. “Amintiri despre viitor” este tema actualei ediţii.

Purtând genericul „Amintiri despre viitor", Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 27 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesați) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2.

Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele. Organizatorii actualei ediţii a Academiei Atlantykron sunt Centrul Pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport şi cu sprijinul Ştiinţă şi Tehnică şi al societăţii Alro.

Invitați speciali

Sunt aşteptaţi circa 500 de tineri participanți, lectori, invitaţi şi organizatori din toate zonele ţării. Printre invitaţi, şi-au confirmat prezența personalităţi de marcă din ştiinţă, cultură, artă sau sport din România, SUA, Irlanda şi Italia. Astfel, sunt aşteptaţi să participe şi să susţină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de ştiință, fondator al Programului Atlantykron; Prof. Dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie « Carol Davila » din Bucureşti; Dr. Pierre de Hillerin, director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport; Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie şi în ştiinţe medicale alternative; Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria; jurnaliştii şi scriitorii Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac şi Val Vîlcu; Lucian Boronea – vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi director general Accent Travel & Events; maestrul în artă culinară Petrişor Tănase; scriitorul Peter Moon (SUA); Dan Farcaş, scriitor, matematician şi cercetător al fenomenului OZN; Ana Nicolau, directorul Grupului NEMIRA; Radu Dop, specialist în « medicină critică » ; scriitorii Aurel Cărăşel şi Sebastian A. Corn (Florin Chirculescu), Dr. Cristian Presură, fondatorul Asociaţiei Ştiinţă pentru toţi, Dr. Alan Hutchins (SUA), chiropractician.

Dumitru Prunariu va susține o teleconferință

Invitaţi virtuali, care vor susţine teleconferinţe, sunt: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Hines (Jet Propulsion Laboratory); Ph. Dr. David Anderson, fondator al Fundaţiei World Genesis, cercetător pasionat de experimentele în spațiu-timp, fondator al unui laborator american de cercetare a călătoriei în timp; parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chişu; Dr. Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexe şi Jacque Fresco, futurolog american.

30 de activităţi interesante, 24 de ore din 24

„Academia Atlantykron reprezintă o şcoală de vară, organizată în natură şi dedicată cunoaşterii. Pentru zece zile pe an, pe un ostrov sălbatic în mijlocul Dunării, de mărimea unui stadion de fotbal, care devine prietenos doar în această perioadă, aducem tehnologii de înaltă performanţă, lectori de marcă, invităm virtual, prin teleconferinţe, specialişti din întreaga lume să ne împărtăşească din experienţa lor. Activităţile din timpul Academiei Atlantykron acoperă un palier larg, pornind de la ştiinţă şi cultură până la artă şi sport. Aici au loc peste 30 de activităţi interesante, 24 de ore din 24. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de tineri şi invitaţi, care au învăţat reciproc, unii de la alţii. Fără falsă modestie, acest eveniment, chiar fenomen, aş putea spune, a influenţat vieţilor multor oameni.

[citeste si]

Cei mari își pot găsi un loc de muncă pentru că aici vin şi reprezentanți ai marilor corporații, iar celor mici le oferim din diversitatea vieții cu zi cu zi. Adolescenţii au şansa de a se schimba şi de a se orienta în viaţă, în carieră, iar invitaţii şi lectorii găsesc multe idei interesante în urma brainstorming-urilor organizate în mijlocul naturii. Mulţi tineri au evoluat în carieră şi datorită informaţiilor şi conexiunilor obţinute în timpul Academiei Atlantykron, o parte din ei deţinând, în prezent, afaceri proprii, asociaţii, firme de cercetare sau fiind manageri şi lideri în diverse domenii, pornind de la ştiinţă, corporaţii, până la mass-media şi relaţii publice. Modelul pe care l-am aplicat la acest eveniment a plăcut multora şi a fost preluat în România – ofer exemplul recentei Academii de vară Samuel von Brukenthal de la Avrig -, precum şi în alte ţări", subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

VEZI mai multe detalii AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel