Atenționare pentru românii care merg în Suedia. A fost reintrodus controlul la graniță
MAE atenționează românii care călătoresc în Suedia.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Suediei că autorităţile locale au anunţat reintroducerea controlului la frontiera de stat, până în data de 11 mai 2024.
Astfel, cetăţenilor români li se recomandă să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe durata călătoriei spre şi dinspre Regatul Suediei, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate).
De asemenea, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Stockholm: +468205674, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori, în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Suediei: +46736985463.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează în străinătate consultarea paginilor de Internet stockholm.mae.ro, consular-protection.ec.europa.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News