Atentat Paris, Champs-Elysees: Teroristul, noi informații
Karim Cheurfi, francezul în vârstă de 39 de ani care a ucis joi un polițist pe bulevardul Champs Elysees din Paris, făcuse 13 ani de închisoare, inclusiv pentru tentativă de omor asupra unor polițiști în 2001, scrie DPA, potrivit Agerpres.
Potrivit procurorului antiterorist Francois Molins, Cheurfi nu a prezentat indicii de radicalizare în timpul supravegherii judiciare, după eliberarea din penitenciar.
Atacatorul, ucis la rândul său după ce a tras asupra polițiștilor, fusese arestat în februarie, după ce încercase să își procure arme. Atunci, el lăsase să se înțeleagă că vrea să omoare polițiști, a afirmat magistratul. Perchezițiile și interceptările telefonice nu au adus însă dovezi că ar fi adoptat idei islamice radicale sau că ar accesa site-uri de internet extremiste. Anchetatorii au descoperit că suspectul își cumpărase cuțite de vânătoare, măști și o cameră video, dar aceste indicii nu au fost suficiente pentru formularea unor acuzații.
Atacul de joi seara din capitala Franței, cu numai trei zile înainte de alegerile prezidențiale, a fost revendicat de Statul Islamic.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News