Data publicării:

Atentat Paris. Autorii exploziei de la sediul FMI

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Gruparea anarhistă Conspirația celulelor de foc "ar fi probabil la originea" trimiterii coletului-capcană care a explodat joi la sediul FMI din Paris, soldată cu un rănit, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Explozia unui colet-capcană produsă joi dimineața la sediul FMI din Paris este un "atentat" care arată că "suntem vizați în continuare", a declarat joi președintele francez Francois Hollande.

Conform surse precizate, ministrul adjunct grec al Protecției Civile, Nikos Toskas, a fost informat de autoritățile franceze că respectivul colet-capcană trimis FMI a fost expediat din Atena, la fel ca și cel trimis miercuri Ministerului de Finanțe german.

Gruparea anarhistă elenă Conspirația celulelor de foc a revendicat joi trimiterea unui pachet ce conținea un amestec exploziv și care a fost descoperit cu o zi înainte la Ministerul de Finanțe german, relata anterior AFP.

Poliția greacă examinează autenticitatea acestei revendicări, postată online pe site-ul Indymedia, dar consideră a priori foarte probabilă implicarea acestei grupări, a declarat pentru AFP o sursă a poliției.

Un pachet conținând un melanj exploziv, frecvent utilizat în pirotehnie și care ar fi putut cauza răni considerabile, a fost descoperit miercuri la Ministerul de Finanțe german, situat în centrul Berlinului, potrivit poliției.

Gruparea a afirmat că a trimis coletul capcană la Ministerul de Finanțe german în cadrul planului Nemesis (Justiție, în limba greacă), ce vizează sistemul de putere.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel